Mi-a schimbat viața: lecția pe care am primit-o de la bunicul acum 30 de ani!

M-am născut în 1979. Când aveam un an, părinții m-au lăsat în grija bunicilor. Bunicii mei locuiau la țară, iar părinții la oraș. Ei stăteau la chirie și munceau foarte mult. La un moment dat, au început să meargă la cursuri serale. Uite așa, la un an și două luni, m-am trezit fără părinți.

Nu eram supărat pe ei. Îmi plăcea la bunei. Bunicul meu era veteran de război și mă iubea foarte mult. Îmi plăcea să petrec timpul cu el. Ne duceam împreună la pescuit, la vânătoare, îl ajutam în atelier (era tâmplar), iar uneori stătea în poartă la fotbal.

Când aveam zece sau unsprezece ani, eu și băieții am văzut pentru prima dată o minge de piele. Stătea în centrul vitrinei, frumoasă, lucioasă și nespus de scumpă. Când m-am întors acasă, am rugat-o pe bunica să-mi dea niște bani.

Mi-a fost frică să cer de la bunicul, pentru că știam că nu îmi va da. El răspundea de finanțe, dar bunica mereu avea câte ceva pentru mine.

Am rugat-o pe bunica să-mi dea niște bani, dar bunicul a auzit totul, pentru că geamul rămase deschis. Planul meu s-a dus de râpă.

Bunicul a intrat în casă cu un ciocan și o găleată de cuie vechi. A pus găleata pe podea, mi-a dat ciocanul și mi-a zis că dacă le îndrept pe toate – deseară îmi cumpără mingea.

Dar cum să le îndrept pe toate, când erau peste o mie de cuie, unul mai sucit decât altul? Peste două ore nu mai aveam chef de nimic. Eram dezamăgit că m-am băgat în această aventură, mai ales că mi-am dat de cincizeci de ori peste unghii. Dar tăceam. Și bunicul tăcea. Peste o oră am lăsat-o baltă.

A doua zi am decis să-mi chem prietenii în ajutor. Dar m-am răzgândit. Nu vroiam ca bunicul să mă considere leneș sau, mai rău, laș. Am luat ciocanul, mi-am luat inima în dinți și până seara le-am îndreptat pe toate. O găleată întreagă de cuie!

L-am chemat pe bunicul și i-am arătat cât de conștiincios am lucrat. Nu am aruncat nici măcar un cui. Bunicul a râs și mi-a întins banii. După care, a zis:

– Ți-aș fi cumpărat-o oricum, dar nu aveai să o apreciezi. Acum știi cât de greu se fac banii și vei avea grijă de mingea ta.

Bunicul a avut dreptate. Am păstrat-o cu grijă, ferind-o de măceși și salcâmi și am reparat-o când a fost posibil de reparat. Mingea mi-a servit șase ani, mai mult ca oricare alta.

Au trecut mulți ani de atunci. Bunicul nu mai este în viață, dar nu am uitat niciodată de lecția lui. O lecție dură, dar atât de înțeleaptă și necesară. O lecție care m-a ajutat de multe ori pe parcursul vieții și mă ajută până în prezent.

Citește și: Nu lupta cu dușmani care nu există: Legenda persană care mi-a schimbat viața!