20 de învățături pline de înțelepciune pentru cei ce vor mai mult de la viață!

Aceste mici sclipiri de înțelepciune, culese de la marii înțelepți ai lumii, sunt ca o gură de aer proaspăt în rutina noastră cotidiană, ca o rază de soare, care ne luminează mintea și ne încălzește sufletul.

Sfaturi pentru trup și suflet de la înțelepți

#1. Iubește-te și acceptă-te așa cum ești. Ai grijă de tine în fiecare zi. Ești unic și extraordinar. Atunci când te accepți se produce schimbarea.

#2. Antrenează-ți corpul, mintea și spiritul. Oamenii de știință au demonstrat că sportul tonifică nu numai mușchii, ci și sufletul. Când faci sport, te liniștești din punct de vedere mental și emoțional. Sportul îți ordonează gândurile și emoțiile. Nu degeaba spunem “într-un corp sănătos, o minte sănătoasă.”

#3. Vorbește doar atunci când e necesar. Avem două urechi și doar o gură pentru a putea asculta de două ori mai mult decât putem vorbi. Puterea vorbirii înseamnă cât mai mult sens în cât mai puține cuvinte. Nu degeaba spunem “vorba multă sărăcia omului.”

#4. Renunță la obiceiurile care îți otrăvesc viața. Fumatul, băutul, bârfitul, cafeaua, abuzul de medicamente, culcatul noaptea târziu sau, mai bine zis, dimineața devreme etc. Toate aceste deprinderi toxice te fac dependent și trebuie spus verde în față: un om dependent este un om slab.

#5. Dormi. Dormi ori de câte ori ai ocazia. Insuficiența de somn e periculoasă pentru suflet, trup și minte. Banii nu îți vor întoarce sănătatea și timpul pierdut. Un somn bun e mai bun decât un pat bun.

#6. Viața e nedreaptă. Nu suntem egali. Nici măcar nu ne naștem în condiții egale. Nimeni nu ne este dator cu nimic. Da, viața poate fi nedreaptă uneori, dar depinde de noi ca să restabilim echilibrul lucrurilor.

#7. Dacă devine evident că țelul nu pot fi atins, corectează-ți strategia, nu scopul. Dacă simți că ești departe de țel, nu înseamnă că trebuie să cobori ștacheta pentru a obține măcar ceva. Cel mai probabil, ai luat-o pe o cale greșită și e timpul să-ți corectezi un pic traseul, nu destinația.

#8. Nu lua bani cu împrumut. Mai întâi se seamănă, apoi se culege recolta. Nu invers. Poți cere semințe de la alții pentru a obține recolta ta, dar dacă dă seceta peste voi?

#9. Scapă de ambianța toxică, care te înconjoară. Începe cu persoanele negative, care îți otrăvesc viața. Nu te lăsa dus de nas. Nu te implica în conflicte, nu-ți pierde timpul cu certuri și încercări de a-i demonstra cuiva ceva. Nu le oferi plăcerea să-ți otrăvească viața.

#10. Mai devreme sau mai târziu avem de plătit pentru păcatele noastre. Și cel mai mare păcat este inacțiunea. Poate că nu ajungem în iad pentru ceea ce am săvârșit, ci pentru ceea ce nu am săvârșit. Pentru ceea ce nu am dus până la capăt. Când ai de ales între a nu face nimic și a face ceva, întotdeauna alege a doua.

#11. Nu te lamenta. Gândurile negative sunt ca un nor negru ce umbrește soarele. Abia atunci când vei găsi puterea de a risipi norii, vei observa cât de albastru e cerul și cât de călduroase pot fi razele soarelui.

#12. Formulează-ți gândurile și scopurile precis. Gândurile se transformă în vorbe. Vorbele în acțiuni. Iar acțiunile în rezultate. Dacă gândurile tale sunt haotice, iar scopurile definite prost, și viața ta va fi la fel.

#13. Nu contează cât de încet mergi, atâta vreme cât nu te opreşti. Continuând să mergi, în cele din urmă vei ajunge la destinația dorită. Important e să știi exact unde vrei să ajungi și să nu te oprești, indiferent de obstacolele care îți vor ieși în cale. Munca dificilă trebuie făcută consecvent. Doar cei care rămân devotați propriilor principii, idei și valori, și nu caută ocolișuri – își ating într-un final țelul propus.

#14. Schimbările sunt necesare. Ele sperie, dar te pun într-o situație nouă, te obligă să gândești diferit, stimulează creativitatea, îți dau energie să te miști mai departe și cresc pofta de viață. Nimic nu ucide la fel de lent și metodic spiritul unui om așa cum o face rutina.

#15. Soarta nu-ți deschide niciodată o ușă, până nu închizi alta. Câștigul și pierderea sunt două fețe ale aceleași monede. Când dobândești ceva, îți pierzi libertatea de a alege. Când pierzi ceva, ești liber să faci ce dorești. Remarque spunea că doar cel ce nu vrea să rețină nimic, deține totul.

#16. E mult mai ușor să urăști, e mai ușor să faci rău, să fii negativ, să fii indiferent, să te justifici și să te lamentezi. Și ai nevoie de o inimă mare, o minte senină și multă străduință ca să fii înconjurat de iubire, bunătate și compasiune. Pentru tot binele trebuie să plătești.

#17. Nu încerca să fii pe placul tuturor, fiindcă nu îți va reuși niciodată. Și nu te blama dacă nu îți plac cei pe care îi adoră toată lumea. Dacă tuturor le plac merele, nu înseamnă că trebuie să-ți placă și ție. Iar dacă ție îți plac perele, savurează-le, dar nu le băga pe gâtul tuturor.

#18. Lumea care ne înconjoară este neutră. Gândurile noastre o fac bună sau rea.

#19. Nu le permite altora să-ți fure nici măcar un moment din viața ta. Nu le permite să-ți tulbure pacea interioară şi liniştea minţii. Nu le permite să te transforme în unul din ei.

#20. O să încheiem cu un citat de Victor Hugo: “Ne naștem cu un țipăt, murim cu un geamăt. Nu ne rămâne decât să trăim răzând.”

Citește și: Cei ce trăiesc sunt cei ce luptă: 25 de citate puternice de la titanul literaturii franceze, Victor Hugo!