O femeie din Canada și-a construit casa din containere navale. Cât a costat-o și cum i-a reușit?

Dacă visezi să ai o casă în afara orașului, dar te gândești că e dificil și scump să-ți construiești una, nu te descuraja. Pentru a contempla natura și farmecul satului românesc, e suficient să ai o casă mică, dar bine gândită. Mai mult, uneori nici casă nu-ți trebuie. Cel puțin în sensul tradițional. Claudie Dubreuil din Canada a demonstrat că se poate. Ea și-a ridicat o casă din containere navale în doar câteva săptămâni.

Acum câțiva ani, Claudie a hotărât că vrea să trăiască în afara orașului. Deoarece nu avea bani pentru a ridica o casă scumpă, a decis să apeleze la un truc mai puțin ortodox. Tânăra a luat legătura cu o firmă de inginerie și a comandat patru containere mari pentru transport maritim.

Peste 2 săptămâni containerele de metal au fost gata, iar constructorii au montat cadrul casei într-o singură zi. Comod, nu-i așa? Pereții exteriori au fost acoperiți cu lemn de pin și prelucrați cu lac, iar în locul spațiilor goale au apărut uși și ferestre, așa încât locuința a căpătat un fason extraordinar.

În interior, lucrurile stau la fel de bine. Pereții arată spectaculos, iar vederea panoramică te lasă fără cuvinte. Designul este ascetic, dar datorită minimalismului, cromaticii, ferestrelor mari și liniilor verticale – interiorul arată mai spațios.

Ferestrele panoramice imense îi permit tinerii să admire priveliștea de afară și sunt eficiente din punct de vedere energetic, deoarece lumina pătrunde înăuntru, încălzind interiorul, așa încât Claudie dă drumul la căldură doar seara.

Dormitorul este situat sub tavan, iar living-ul este combinat cu bucătăria. Tânăra dezvăluie că cel mai greu i-a fost să construiască bucătăria și blocul sanitar. În schimb, le-a echipat cum se cuvine.

Bucătăria ei amintește de bucătăria unui restaurant contemporan. Cel mai simplu a fost de montat hota, glumește Claudie. Am făcut o gaură în spate și s-a rezolvat.

Iar așa arată baia – elegantă, practică și comodă.

Dar cireașa de pe tort rămâne dormitorul, care a fost amenajat în stil boem.

Claudie recunoaște că din adolescență visa la un astfel de dormitor, dar când stai la chirie, nu prea poți să experimentezi.

Tânăra și-a amenajat și un loc de muncă care arată foarte stilat și comod.

Iar așa arată balconul acesteia. Când faci casa din containere navale, îți rămân destui bani pentru design, afirmă Claudie. Containerele au costat-o câte 3 mii de dolari fiecare, iar restul aproape 40 de mii de dolari. Deci cam de 4-5 ori mai ieftin decât o casă tradițională.

Nu ne rămâne decât să-i batem din palme și să îi urăm succes în continuare!

Citește și: Mai bine decât la oraș: 5 motive de ce tot mai mulți polonezi se mută la țară!