Lejanca sau patul de pe sobă: cum înfruntau bunicii noștri iernile geroase

Sursa foto:pinterest

Credem că multifuncționalitatea este ceea ce definește lumea modernă. Avem smartphone-uri ultraperformante cu mii de funcții. Să știi că nici bunicii noștri nu erau atât de înapoiați pe cât vrem noi să credem. Ei avea un singur lucru care înlocuia aragazul, cuptorul, caloriferul, salteaua electrică și patul.

Bineînțeles, ne referim la patul de pe sobă sau lejanca care a fost dintotdeauna locul preferat al copiilor pe timp de iarnă. Nu știu dacă ai reușit să prinzi acele vremuri sau dacă ai avut vreodată ocazia să stai pe o lenjancă la bunici, însă senzația este incomparabilă.

Imaginează-ți că stai pe un pat gata încălzit sub care se coc plăcinte și cozonaci… Îmbătător, nu? Din păcate, aceste sobe au început să dispară cam acum 50 de ani, odată cu procesul de modernizare.

Pe timpuri însă, nu era casă în sat care să nu aibă lejancă. Aceste sobe erau construite din cărămidă și lut, iar din cauza fumului care ieșea în casă, pereții erau zugrăviți în fiecare an.

În orice sat era un „sobar”( meșter) care realiza aceste sobe după o tehnologie specială. El știa cum să clădească cărămizile și ce fel de lut să folosească, așa încât construcția să fie sigură și confortabilă.

Dacă nu ai avut încă ocazia să vezi o astfel de sobă cu pat, să știi că la Castelul Bran există una. Desigur, n-o să poți trăi ceea ce au trăit copiii cu o sută de ani în urmă, dar cel puțin o să cunoști mai bine trecutul bunicilor noștri.