Deja există! Drumuri cu baterii solare, care luminează noaptea și se curăță singure de zăpadă

În Statele Unite ale Americii a fost lansat un proiect îndrăzneț de îmbunătățire a calității drumurilor, cu ajutorul tehnologiilor avansate.

Autorii acestei inițiative sunt susținuți deja de către Administrația rutieră federală din SUA și au reușit să adune investițiile necesare cu ajutorul unei campanii crowdfunding. Nicăieri în lume nu există drumuri mai inteligente ca acestea.

„Drumurile solare” sau „Roadways” sunt constituite  dintr-un pavaj modular inteligent, electronic, cu leduri și baterii solare integrate. Chiar dacă ar părea o construcție fragilă, acesta suportă o greutate de 113 tone (cam atât cântărește un camion).

Aceste suprafețe sunt compatibile cu roțile mașinilor și permit o deplasare confortabilă și sigură. Pentru început, se intenționează să se paveze parcările, pistele pentru bicicliști, trotuarele și terenurile de joacă. În perspectivă, Roadways urmează să înlocuiască astfaltul de peste tot.

Esența drumurilor solare constă în faptul că acest pavaj își va răscupăra costurile, inclusiv din contul electricității produse. Datorită emițătoarelor speciale, plăcile pot transmite energie și mașinilor electrice.

Plăcile inovative mai au și alte avantaje. De exemplu, ele topesc zăpada și gheața. Ledurile permit economisirea banilor pentru iluminarea stradală și pot afișa mesaje informative. Construcția specială permite și eliminarea apei în timpul ploilor.

Cu ajutorul senzorilor, Roadways este capabilă dă identifice mașinile defectate sau care au căzut în accident. Ele pot chema poliția sau alte organe abilitate.