De atunci, eu cred în viața de apoi (poveste reala)

S-a întâmplat asta seara. Ca de obicei venind de la serviciu, mi-am făcut un ceai și, așezându-mă comod în fotoliul meu, mi-am luat ziarul. După ce am citit câteva dintre rubricile mele preferate, am vrut să conectez televizorul, dar se vede că s-au descărcat bateriile. Așa am crezut în acel moment. Motivul real încă nu-l știam.

Am decis să le schimb și m-am dus spre dulap, dar la jumătate de drum, s-a stins lumina. Aprinzând lanterna, am ieșit pe scări, să văd dacă nu a fost vre-un scurt circuit. Așa și s-a întâmplat. Apoi eu totuși am luat bateriile și m-am dus în salon să privesc știrile de seară. Am pus în telecomandă bateriile, dar televizorul, din anumite motive, oricum nu voia să se pornească.

Și în acel moment, m-am uitat la fotoliul meu și am înțeles de ce. În fotoliu ședea bunelul meu. Nimic neobișnuit, doar că el a decedat trei ani în urmă. Să spun că eram în șoc, e puțin spus. Figura bunelului meu era de culoare albăstrie, semi-transparentă. El arăta fix așa, cum l-am văzut ultima dată, la înmormântare. Chiar și sacoul era același. M-a privit atât de liniștit și m-a întrebat:

– Ei bine, și cum trăiți voi aici fără mine?

Eu nu puteam spune nici-un cuvânt, pur și simplu am înțepenit de frică.

– Nu-ți fie frică, nu-ți voi face nici-un rău, eu aproape că nici nu mai sunt aici – a spus bunelul, încercând să mă liniștească.

Am stat încremenit vreo 5 minute. Apoi am clipit încontinuu ochii, sperând, că atunci când îi voi deschide, el nu va mai fi aici. Dar el nu dispărea. Eu am înțeles că altă variantă în afară de a vorbi cu el, eu nu aveam.

– De ce ești aici? – bâlbâindu-mă puțin, l-am întrebat.

– Pur și simplu vreau să mă conving, că la voi totul e bine.

– Și gata? Din cauza la așa fleac tu ai apărut acum? – am spus eu, devenind mai îndrăzneț

– În primul rând, nu e un fleac, încruntând sprâncenele, a spus bunelul. Pentru noi ”acolo” e foarte important să știm, cum voi trăiți ”aici”. În al doilea rând, nu doar din cauza asta.

– Dar din care încă cauză? – nu mă linișteam eu.

– Eu vreau să-i transmiți un mesaj de la mine, bunicii tale.

– De ce singur nu-i transmiți mesajul?

– Dacă mă voi ivi în fața ei, mă tem că ea nu va face față apariției mele.

După asta, el s-a apropiat de mine și a început să-mi șoptească la ureche. Ce anume el mi-a spus, eu nu pot să povestesc.

– Bine, eu numaidecât îi voi transmite – am spus eu.

Auzind răspunsul meu, bunelul s-a evaporat în aer. Iar eu încă mult timp ședeam și reflectam asupra celor întâmplate.

Următoarea dimineață, fără să mă gândesc mult, mi-am strâns lucrurile și m-am pornit la bunica mea în sat. Ea trăia destul de departe. Tot drumul mă chinuia un gând: ”De ce anume eu? Bunica și bunelul aveau 4 copii, nepoți cu atât mai mulți. De ce m-a ales anume pe mine?”.

Am ajuns la bunica deja după amiază. Când am venit, ea făcea ceva în ogradă. Văzându-mă, s-a bucurat foarte mult. Am intrat în casă. Bunica a început să pună masa, paralel întrebându-mă cum la mine merg treburile.

La masă pălăvrăgeam cu energie despre tot. Toată ziua am petrecut-o ajutându-mi bunica cu treburile casnice și vorbind cu ea. Abia seara mi-am adus aminte, că am vrut să-i povestesc bunicii ce mi s-a întâmplat și să-i transmit mesajul bunelului.

Eu nicidecum nu puteam să aleg momentul potrivit pentru așa discuție, nu știam cum va reacționa bunica. Deja seara târziu, înțelegând că nu am altă posibilitate să-i spun, fiind că mâine dimineața deja trebuia să plec, m-am decis. I-am povestit toată istorioara. Și spre mirarea mea, bunica a reacționat liniștit, aș spune chiar prea liniștit.

– El e cel care te păzește, a spus bunica.

– Cum adică pe mine, am întrebat-o eu.

– Vezi tu, pentru ca noi să putem să-i vedem, ei depun eforturi foarte mari, de aceea apariția lor niciodată nu e fără vre-un motiv.

Noi cam repede am schimbat acest subiect, am început să ne aducem aminte de copilăria mea, care am petrecut-o în sat, totul ce m-a învățat bunelul. Conversația noastră a trecut demult de miezul nopții.

Comunicarea cu bunica m-a influențat pozitiv. Toate grijile care le aveam dimineața ceea, au dispărut. M-am culcat cu o dispoziție minunată. Dimineața mi-am luat rămas bun de la bunica și m-am pornit acasă, fără să simt de data aceasta, cât de lung era drumul.

Încă puțin și ajungeam acasă. Dar ceea ce am văzut intrând în ograda mea, m-a șocat foarte tare. O scară a blocului locativ lipsea, anume scara mea. În jur totul era plin de bucăți de cărămidă și beton, armatura se desprindea.

După cum mi-au povestit vecinii, în unul din apartamente a explodat o țeavă de gaz, din cauza căreia s-a prăbușit toata scara. Eu, de fapt doream acea zi să o petrec acasă. Și atunci, mi-am adus aminte de cuvintele bunicii.

– El e cel care te păzește.