Marele cântăreț și compozitor francez, Charles Aznavour, spunea că nostalgia este dorul de vremurile trecute, în care nu era nimic de râs. Și avea perfectă dreptate. Dar cu permisiunea ta, astăzi ne vom lăsa purtați de valurile nostalgiei și ne vom aminti de timpurile pe care unii încă le mai consideră luminoase, deși nu se întâmpla nimic luminos pe atunci.
Dar, după cum spunea celebrul scriitor german, Erich Maria Remarque, pe vremuri întunecate se văd bine oamenii luminoși. Și anume despre oameni luminoși vom discuta în continuare. Despre tine, despre mine, despre toți cei care și-au consumat tinerețea în anii ’70 ai secolului trecut.
Cine crede că femeia comunistă era neapărat mamă eroină, muncitoare și activistă – și are și n-are dreptate în același timp. De facto, tinerele erau la fel ca în ziua de azi. Cochete, visătoare și pline de viață. Firește că normele de bună conduită erau un pic altele. Dar interesele erau aceleași. Fetele erau interesate de băieți, băieții de fete și tot ce se întâmpla în jur conta mai puțin. Dragostea și tinerețea ne ajutau să trecem prin toate.
Pe atunci eram copilă și priveam cu admirație autentică și invidie infantilă, prost ascunsă, cum domnișoarele de 16-17 ani își făceau coafura și discutau despre artiști și ținute. Ele vroiau să fie ca Mireille Mathieu, Angela Similea sau Cezara Dafinescu. Iar eu vroiam să fiu ca ele.
Fetele experimentau cu părul lor, își făceau bucle, cozi, valuri, împletituri etc. În goana după frumusețe toate mijloacele erau bune: apă cu zahăr în loc de ojă, bere în loc de fixativ, ondulatoare, bigudiuri, perm șamd.
Fetele aveau un simț estetic inedit, fiindcă mereu trebuie să-și pună creativitatea și imaginația la încercare, în condițiile unui deficit care nu se termina niciodată. Iată de ce multe doamne din România sunt elegante și frumoase chiar și după 70 de ani.
Fetele nu se machiau abundent. Nu aveau de unde, dar nici nu aveau nevoie pentru că se distingeau printr-o frumusețe nobilă și naturală. Toate visau să aibă o haină neagră, cu guler înalt. Această piesă vestimentară avea un aer misterios și atrăgător.
Mai era stilul nautic, cu gulere de marinar. Dar și acesta avea un farmec cast și autentic, care lipsește în vestimentația contemporană. Și ce tunsori erau pe vremuri!
Să nu uităm de rochia cu buline – buline mici, mari, medii, alb pe negru, negru pe alb, roșii uneori. Această rochie nu lipsea din garderoba nimănui. Era un adevărat simbol al feminității.
O bluză albă, cu guler înalt, asociată cu o salopetă întunecată, din țesătură densă, era un alt stil care a marcat adolescența noastră.
Fiecare femeie se descurca cum putea. Își torcea stilul din tot ce avea la îndemână, în schimb când se organizau dansuri, toată lumea arăta în mod diferit.
Cămășile sunt o poveste aparte. Astăzi aceste fasoane arată pretențios și deplasat, dar atunci erau ultimul strigăt al modei. Contrar aparențelor, nu exista pretinsa monotonie în vestimentație. Femeile arătau expresiv și diferit.
Dulci, tinere, îndrăgostite, pline de viață. Iată acea rază de lumină pe vremurile întunecate în care am trăit.
Femeile aveau o frumusețe nobilă, castă, autentică, frumusețe pe care o au și femeile de azi, dar care s-a pierdut undeva sub straturile de machiaj și haine pompoase.
Pofta de viață deborda din ochii acestora și vreau din toată inima să cred că ochii tăi sclipesc în continuare la fel de viu și intens cum sclipeau cu 50 de ani în urmă.
Citește și: Nu mai pierde timpul în zadar: 24 de imagini puternice, care demonstrează că timpul nu cruță pe nimeni!
