Din spusele unui martor ocular:
Trenurile plecau. În gară rămâneau tot mai puțini călători. Cineva urca, cineva cobora, dar un singur lucru rămânea neschimbat. Într-un colț urât și întunecos se încălzea o bătrânică. Îmbracată în haine vechi, jerpelite și încălțată în cizme de cauciuc, nespus de subțiri, ea se sprijinea nesigur de un baston. Slăbită, cocoșată, plină de boli și suferințe. Alături avea o batistă goală, pe care puteai zări niște firimituri de pâine și o iconiță. Asta e tot ce avea.
Oamenii se țineau cât mai departe de ea. Unii își ascundeau pungile și bagajele. Părinții își chemau copiii înapoi, dacă vreunul avea curajul să se apropie de bătrână. Femeia nu scotea nici un sunet. Mâinile îi tremurau, iar buzele ei se mișcau fără încetare. Bătrâna se ruga. Din când în când, ridurile feței îi erau brăzdate de lacrimi.
Femeia nu cerșea atenție și cu atât mai mult bani. Uneori ridica capul, privea lung spre ușă și ofta disperat. Ea a petrecut toată noaptea în sala de așteptare, fără să închidă un ochi. Spre dimineață, în sală erau doar câțiva oameni, printre care, o femeie cu doi copii, care, oarecum, s-a familiarizat cu bătrâna.
Unul din copii s-a apropiat de bunicuță și s-a uitat îndelung la ea. Bătrâna a ridicat privirea și a surâs cu un zâmbet blajin. Un zâmbet din alea pe care le întâlnești doar de câteva ori în viață. Dar peste câteva secunde, zâmbetul a dispărut și femeia și-a îndreptat capul în jos.
Mama copilului a rupt tăcerea și a întrebat-o:
– Așteptați pe cineva?
– Nu aștept pe nimeni, a spus bunicuța și a izbucnit în lacrimi.
Femeia i-a întins câțiva cartofi copți și o bucată de brânză. Bătrâna i-a mulțumit tinerei, apoi Bunului Dumnezeu și abia apoi s-a apucat de mâncat. După care i-a dezvăluit fetei că toată viața a locuit la țară și niciodată nu a plecat departe de casă, nici măcar la spital. Iar când spatele ei a devenit atât de slab încât nu mai putea munci în grădină, fiul său a adus-o în capitală sub pretextul că o va duce la spital. Dar a abandonat-o singură pe peron, ca să scape odată pentru totdeauna de ea.
Tânăra care i-a oferit cartofii a fost și ea abandonată în copilărie. Ea a privit câteva minute în gol, după care s-a apropiat de punctul de vânzare, a cumpărat un bilet și i-a zis bătrânei:
– De azi înainte, veți locui împreună cu mine.
Citește și: Cum o bătrânică flămândă, încălțată în cizme subțiri, mi-a schimbat întreaga viziune de viață?