Cel mai înalt bărbat și cea mai joasă femeie din lume s-au întâlnit

Cel mai înalt bărbat de pe glob și cea mai mică de statură femeie din lume s-au întâlnit în Egipt, unde au fost invitați pentru o sesiune foto în comun.

Sultan Kosen are 35 de ani și este de origine turcă. Bărbatul are o înălțime de aproximativ 2,5 metri. Jyote Adge este din India și are o înălțime de 62,8 centimetri, la ai săi 24 de ani.

Înălțimea nu este unicul record înregistrat al bărbatului. În 2011, acesta a fost recunoscut drept omul cu cele mai mari mâini din lume ( de la încheietură până la vârful degetelor). Bărbatul recunoaște că nici n-a visat să ajungă în Cartea Recordurilor Guinness.

Medicii explică înălțimea acestuia prin diagnosticul de gigantism hipofizar – o boală prin care în organism se produce o cantitate excesivă de hormon al creșterii. Istoria cunoaște despre zece oameni care au ajuns până la cel mult 2,43 m.

Înălțimea nu i-a permis lui Sultan să termine școala și să obțină o specialitate. De aceea, el a devenit fermier, iar statura îl ajută în această activitate. Pentru el e foarte simplu să taie o creangă de copac sau să culeagă fructe din vârful pomilor. Timpul liber, Sultan îl petrece cu prietenii jucând jocuri video.

Jyote a ajuns în Cartea recordurilor când a împlinit 18 ani. La acea vârstă tânăra cântărea doar 5 kilograme. Și statura ei este provocată de o boală, numită acondroplazie. Femeia a încetat să mai crească și va rămâne așa pentru toată viața. Jyote întâmpină dificultăți atunci când își cumpără haine sau chiar veselă. Toate sunt făcute pentru ea la comandă.

Diferența dintre cei doi este de 189 de centimetri.