Pe vremea tinereții noastre – 7 lucruri care te vor face nostalgic dacă ai trăit în anii ’90!

Anii 90′ au fost o perioadă ciudată, atât pentru România, cât și pentru multe alte țări care s-au debarasat de doctrinele comuniste și au pășit în minunata lume nouă a capitalismului. Imediat după revoluție, piața românească a cunoscut un adevărat boom, din toate punctele de vedere, iar moda nu a făcut o excepție.

Prin urmare, hai să ne amintim de 7 lucruri care au marcat moda anilor ’90, iar astăzi îți vor da un sentiment plăcut de nostalgie și, poate, o doză sănătoasă de amuzament.

Moda anilor ’90

#1. Șepci de baseball USA

Moda anilor ’90 era influențată de filme, care au dat năvală peste noi după revoluție. De acolo se trăgea dragostea noastră pentru șepcile de baseball. A fost o perioadă când le purta toată lumea. La tineri mă refer, dar erau și fete care își făceau de cap, simțind gustul libertății.

Șepcile erau moi, confortabile, pe atunci foarte stilate, deși cred că sunt actuale și acum, cel puțin în SUA. Puștii mai mici strângeau cozorocul tare, ca să fie cât mai îngust, că nu era mișto să umbli cu cozorocul larg. Aceste chipiuri se deteriorau destul de ușor. Din fericire, moda pentru ele s-a stins la fel de repede cum a izbucnit.

#2. Imitații ale unor mărci celebre

Toată lumea voia adidas, dar puțini își permiteau acest lucru. Și iată că apăreau tot felul de falsuri care ne gâdilau orgoliul, chiar dacă știam că ceva nu-i curat la mijloc. Nu existau mall-uri, dar țara era plină de tot felul de iarmaroace, unde se vindeau doar produse contrafăcute – abibas, snike, purma, reedook etc, care mai de care.

#3. Adidași cu platformă foarte înaltă

A fost o perioadă când erau foarte populari și tare am rămas uimit când moda pentru astfel de pantofi a răbufnit acum câțiva ani. Dar revenind la anii tinereții noastre. Pantofii sport cu platformă era un clenci pur feminin, preluat de undeva de la Spice Girls, cred eu. Nu arătau cine știe ce și nu erau deloc confortabili, dar, na, așa era moda atunci.

#4. Tricouri negre cu imprimeuri

Unii le mai poartă și astăzi. La vremea lor, aceste tricouri erau o alternativă pentru postere. Tinerii nu mai agățau postere pe pereți, ci își lua tricouri cu idolii lor – Di Caprio, Eminem, Sarah Connor, Nirvana etc. În acest fel își exprimau individualitatea sau apartenența la un anumit grup.

#5. Probatul hainelor la piață

Piața era cel mai important punct comercial în orașele mici. Toată gravitația comercială ducea acolo. Și nu căuta nimeni cabine de probă. Măsurai lucrurile undeva mai în dos, pe o bucată de carton, iar dacă aveai noroc, îți dădeau și oglindă.

De fapt, o ținea vânzătoarea și tu îi spuneai cum să o îndrepte ca să vezi dacă te prind pantalonii sau nu. Și dacă stăteai la îndoială, vânzătoarea aveau un argument de control – dacă nu o să-ți placă, poți să-i întorci mâine. Dar nu-i întorcea nimeni, pentru că produsele erau în continuare deficitare și unii oameni erau gata să poarte pantaloni cu două mărimi mai mari, atât timp cât erau la modă.

#6. Pantofi cu vârf ascuțit

Bărbații aveau o patimă aparte pentru acest model de pantofi, care nu erau nici confortabili, nici stilați. Dar așa era moda atunci. Unele vârfuri erau atât de ascuțite încât puteai să străpungi un măr cu ele.

#7. Accesorii etnice

În ceea ce privește accesoriile – bărbații purtau curelușe de mână, brățări masive din metal și borsetă peste umăr sau în jurul taliei. De regulă, gentuța era goală, fiindcă oamenii nu prea aveau bani și nu era o idee bună să umbi cu banii la vedere în acea perioadă. Iar fetișcanele își confecționau diferite brățări și accesorii etnice din mărgele.

Citește și: Arici Pogonici și cravata roșie: 10 lucruri pe care știa să le facă fiecare școlar din perioada comunistă!