Ieri, i-am propus nepoatei mele să încerce ace de zadă și știți, i-au plăcut. Mi-am amintit imediat de acele clipe din copilăria îndepărtată, când mâncam tot felul de ierburi și fructe de pădure.
La acest subiect poți vorbi foarte și foarte mult. Primul lucru care mi-a venit în minte a fost nalba și micii „colăcei”, așa îi numeam noi. Este greu de imaginat câți am mâncat în copilărie.
De regulă, această plantă creștea de-a lungul drumului, dar acest lucru nu ne deranja deloc. Rupeam acești colăcei cu mâinile murdare și îi mâncam, uitând de faptul că toată această bogăție era plină de praf.
Nu mâncam toate acestea pentru că ne era foame. Astfel, noi cunoșteam lumea. Ai avut vreodată dorința de a gusta un țurțure în copilărie? Este cam același lucru.
Mai țin minte, când înflorea salcâmul sau liliacul, mâncam aceste flori. Apoi, căutam cu încăpățânare o floare de liliac cu cinci petale. Cel care o găsea își punea o dorință. Și aceasta trebuia neapărat să se îndeplinească!
Îmi mai plăceau lăstarii tineri de arțar și florile de trifoi.
Adesea mâncam pomușoarele negre de zârnă. Era foarte important să le alegi pe cele mai coapte. Aveau un gust neobișnuit.
Este foarte greu să uiți gustul vișinelor sălbatice. Erau mult mai dulci decât cele de casă. Nu pierdeam niciodaă ocazia să ne delectăm cu o astfel de gustare.
Din porumbul tânăr confecționam astfel de păpuși. Puteam chiar să concurăm, cine o avea pe cea mai frumoasă.
Dar cele mai preferate delicatese erau căpșunile sălbatice și fructele de mălin pe care le găseam în pădure. Mâinile și fețele noastre erau murdare dar fericirea noastră nu avea margini.
Ai mâncat și tu așa ceva în copilărie? Care alte lucruri îți amintesc de acea perioadă?