7 filme despre regine adevărate, care îți vor umple serile de sens

Există filme care plac tuturor. Unele dintre acestea sunt filmele istorice, pentru că sunt interesante și educative.

Deși există o grămadă de filme istorice, puține dintre ele sunt despre regine. Noi totuși le-am ales pe cele mai bune.

1. The Crown (2016) – Serial TV

Seria originală Netflix, The Crown (Coroana), se concentrează pe Regina Elisabeta a II-a (Claire Foy) ca proaspăt căsătorită în vârstă de 25 de ani, care se confruntă cu perspectiva descurajantă de a conduce cea mai faimoasă monarhie din lume, în timp ce incearca sa stabileasca o relație cu prim-ministrul legendar, Sir Winston Churchill (John Lithgow). Imperiul Britanic este în declin, lumea politică este în dezordine, iar o femeie tânără ia tronul, o eră nouă ivindu-se…

2. Victoria (2016) – Serial TV

“Victoria” prezintă anii de început ai domniei uneia dintre cele mai importante regine ale Marii Britanii. Serialul se inspiră din evenimente reale și din jurnalele reginei pentru a picta un portret al transformării ei într-un monarh respectat.

3. The White Queen (Regina Albă, 2013) – Serial TV 

Pe fundalul Războiului celor două Roze, serialul spune povestea unor personaje feminine, prinse în conflictul prelungit dus pentru tronul Angliei. Acțiunea începe în 1464 – țara fusese deja în război de nouă ani, în care două tabere din aceeași familie, casa de York și casa de Lancaster, se luptau pentru tronul Angliei.

4. Marie Antoinette (2006) – Film

Sofia Coppola a creat o tinereasca si contemporana pelicula despre o legenda a secolului XVIII, Maria Antoaneta. Adesea criticata, o personalitate dezbatuta cu aprindere si pana la urma o tanara femeie cu totul si cu totul neinteleasa, Maria Antoaneta (Kirsten Dunst) apare in viziunea lui Coppola nu ca o prezenta malefica si nici ca un idol divin, ci ca o adolescenta derutata aruncata fara voia ei intr-o societate decadenta si ahtiata dupa scandal, aflata in pragul dezastrului.

5. En kongelig affære (O afacere regală, 2012) – Film

O afacere regală este povestea adevărată a unui om obișnuit care câștigă inima reginei și pornește o revoluție. Centrându-se pe un triunghi amoros uimitor dintre Christian al VII-lea – un rege din ce în ce mai nebun (Mikkel Boe Følsgaard), un idealist – Struensee (Mads Mikkelsen) și tânăra, dar puternica regină Caroline Mathilda (Alicia Vikander), drama este povestea captivantă a unor idealiști curajoși care riscă totul în căutarea libertății poporului, dar mai presus de toate, este povestea unei iubiri pasionale și interzise care a schimbat o națiune întreagă.

6. Mary Queen of Scots (Mary regina Scoției, 2018) – Film

Regină a Franței la 16 ani, și văduvă la 18 ani, Mary desfide presiunea curții de a se recăsători. În schimb, ea se întoarce în Scoția natală pentru a-și revendica tronul care I se cuvenea de drept. Dar Scoția și Anglia se află ambele sub controlul puternicei Elisabeta I. Fiecare tânără regină o prețuiește pe cealaltă cu o fascinație amestecată cu teamă. Rivale la putere, dar și în dragoste, într-o lume patriarhală, cele două trebuie să decidă cum să joace cartea căsătoriei în așa fel încât să-și păstreze și independența.

7. Man cheng jin dai huang jin jia (Blestemul florii de aur, 2006) – Film

Absenta Împaratului(Chow Yun Fat) a generat povesti de dragoste ilicite, aliante periculoase si conspiratii malitioase care ameninta sa îl rastoarne de la putere. Iar cand acesta se intorce pe neasteptate la Imparateasa sa(Gong Li) si la cei doi fii ai lor, tensiunile se contureaza clar în acest regat al opulentei.

Informații despre filme preluate de pe cinemagia.ro