Am locuit 25 de ani la oraș și 16 ani la țară. Iată la ce concluzii am ajuns!

Toată lumea visează la o casă modestă și spațioasă la țară, în care să vrei să revii de fiecare dată cu cea mai sinceră și îmbietoare plăcere. O casă în sânul naturii, departe de tot ce înseamnă urban. În care să te simți bine, iar familia ta să fie în siguranță. O casă unde să uiți de toate problemele cotidiene și să fii alături de cei dragi și departe de restul. Sună bine, nu-i așa? Dar să fie oare totul atât de roz cum pare la prima vedere? Am locuit 25 de ani la oraș și 16 ani la țară. Iată la ce concluzii am ajuns.

Avantaje viață la țară

#1. Armonia în sânul naturii

Asta e partea cea mai bună. După ce locuiești o perioadă la țară, te obișnuiești cu aerul de acolo. Și după un timp, când te duci la oraș pentru a face cumpărături, nu poți să nu observi cât de toxic e aerul din mediul urban. Cine a simțit pe propria piele, știe despre ce vorbesc. Când locuiam la oraș, habar n-aveam că există și un altfel de aer. Dar diferența e considerabilă.

Adăugă la aer ciripitul nesfârșit al păsărelelor, zumzăitul albinelor, cântecul greierașilor, lătratul câinilor de la sate și verdeața autentică a copacilor. De fiecare dată când ies seara la pridvor, am impresia că timpul s-a oprit în loc, că am tot timpul din lume.

#2. Propria curte

Încă din copilărie am visat să am propria curte și visul meu a devenit realitate. Primul lucru pe care l-am făcut acum 16 ani, când ne-am mutat cu soțul la țară, a fost să plantăm iarbă, de aia care se întinde frumos și e ușor de îngrijit, și copaci, care acum ne bucură ochii și sufletul în fiecare primăvară.

Și să nu uităm de grădină. Ți-a scăpat ceva în viață dacă nu ai mâncat măcar o dată din roșiile și castraveții pe care i-ai plantat singur. E o plăcere și o mândrie de nedescris.

#3. Vecini puțini, dar buni

Te simți mai liber și mai fericit când ai doar câteva familii în vecinătate. Relațiile mele cu vecinii de la țară sunt mult mai cordiale în comparație cu vecinii de bloc. Poate am avut eu norocul să dau peste oameni de bună credință, poate că soțul e bine văzut în sat, dar e un fel de solidaritate sătească la mijloc, care îmi lipsea la oraș, unde lumea era sumbră și rece.

#4. Libertate pentru animalele de companie

Avem un câine și doi pisoi. Cred că satul îi bucură chiar mai mult decât mă bucură pe mine, cu toate că nu au prins vremurile când locuiam la oraș. Acum nu-mi pot imagina cum un câine poate fi ținut între patru pereți și scos din când în când la plimbare, de parcă ar fi la închisoare.

#5. Siguranța

Bun, aici rămâne loc pentru discuții, dar iată care a fost experiența mea. La oraș, încuiam ambele uși, chiar și atunci când ieșeam pe 5 minute și oricum mi-au jefuit hoții casa. La țară, dormim în fiecare vară cu ușa deschisă și nu s-a întâmplat nici un incident. Poate că dulăul îi ține departe pe hoți, poate că gardul e mult prea înalt, nu am cum să aflu, dar mă simt mult mai în siguranță la țară.

Dezavantaje viață la țară

#1. Costurile

O casă spațioasă la țară te costă scump. Să plantezi iarbă prin curte, te costă scump. Să ridici o terasă sau un foișor, te costă scump. Cu cât e mai mare casa, cu atât sunt mai mari cheltuielile pentru întreținerea ei.

#2. Treburile casnice

Cu cât e mai mare casa, cu atât ai mai multe de făcut. Adaugă la casă curtea și grădina și vei înțelege că viața la țară nu e atât de roz precum am descris-o mai sus. Fă curat în casă, fă curat afară, fă curat la poartă, fă curat în grădină, vopsește aia, plantează aia, udă florile, strânge zmeura, prepară conservele, dă-i cu grebla, dă-i cu sapa și așa la infinit. În condițiile în care am și un job part-time. Nu-mi imaginezi ce era să fac dacă mai aveam și copii.

#3. Insectele

Partea pe care o urăsc cel mai mult – viespi, păianjeni, furnici, muște, căpușe și, bineînțeles, țânțari. Au trecut 16 ani și încă nu m-am împrietenit cu ele. În special cu viespile, pe care le urăsc din toată inima.

#4. Infrastructura

Dacă vrei să trăiești în afara orașului, va trebui să înveți să-ți faci provizii și să le distribui inteligent, fiindcă nu mai poți trece în fiecare seară pe la Kaufland. Trebuie să anticipezi diferite situații și să-ți faci rezerve de medicamente, de alimente și alte produse de primă necesitate. Dacă nu ai mașină proprie, situația e și mai complicată, fiindcă va trebui să călătorești la oraș cu autostopul sau să stai în picioare într-un maxi-taxi cu 30 de persoane.

#5. Familia

În satul unde locuim există o școală, dar calitatea educației lasă de dorit. Cel mai apropiat liceu e la 48 de kilometri distanță. Noi nu avem copii și putem profita din plin de plăcerile și neplăcerile vieții la țară, dar cu tot respectul pentru oamenii mari care au crescut și au primit o educație la sat, nu mi-aș lăsa copiii să învețe aici, mai ales că situația se agravează pe zi ce trece.

Citește și: Mai bine decât la oraș: 5 motive de ce tot mai mulți polonezi se mută la țară!