Să nu le mai crezi: 11 mituri ştiinţifice şi explicaţiile lor adevărate!

E timpul să afli ce se întâmplă dacă trezești un somnambul, cât cântărește sufletul uman, ce trebuie să faci ca să adormi mai ușor și de ce cămilele au nevoie de cocoașe!

Mitul 1: Nu ai voie sa trezești un somnambul

În niciun caz nu trebuie să trezești un somnambul, altfel va avea atac de cord sau va cădea în comă sau va cădea inconștient la podea și se va răni. Acestea sunt doar câteva din miturile care circulă în popor. Și sunt false!

Medicii spun că e în regulă să trezești un somnambul, dar e mai bine să-l iei cu vorba și să-l ghidezi încetișor până la pat. Dacă îl trezești prea brusc, s-ar putea sa rămână surprins că nu se află acolo.

De altfel, un alt mit este că persoanele care suferă de somnambulism își coordonează bine mișcările în somn. Fals. Un somnambul amintește de cetățeanul turmentat și se poate răni. Prin urmare, dacă nu reușești să-l ghidezi, ar fi mai bine să-l trezești. Cu toate astea, fii atent cum îl atingi. Dacă îl apuci prea tare, poți să îl sperii și te poate lovi.

Mitul 2: Număratul oițelor ajută la somn

Convingerea populară ne învață că dacă numărăm oițe imaginare înainte de somn, vom adormi mai ușor din cauza monotoniei.

Cercetările efectuate de Departamentul de Psihologie Experimentală de la Universitatea din Oxford au demonstrat că efectul este total opus. Număratul stimulează puterea de concentrare și te împiedică să adormi. Tot ei au demonstrat că cel mai bine adorm oamenii care își imaginează priveliști și peisaje liniștitoare.

Mitul 3: Cârtițele sunt oarbe

Mitorlan, orb, orbeț, șoarece-chior – sunt doar câteva din regionalismele românești pentru cârtiță. Din copilărie știm că acest șobolan se bazează numai pe simțul tactil.

Dar adevărul e că doar câteva specii de cârtițe sunt oarbe. Majoritatea din ele pot vedea, dar mai rău decât alte mamifere. Simțul vizual este important pentru cârtițe, în special pentru a determina ziua și noaptea, anotimpul, dar și pentru reproducere.

Mitul 4: Peștii sunt muți

Mut ca un pește, a tace ca un pește, cum tace peștele în borș la foc – acest mit despre pești ne-a fost cultivat în cap încă din copilărie.

Însă, oamenii de știință au demonstrat că peștii pot scoate sunete. Ce-i drept, nu cu ajutorul corzilor vocale, ci cu vezica înotătoare. În fluviile mari, precum Amazonul, microfoanele subacvatice sunt pur și simplu asurzite de „cântatul” peștilor.

Mitul 5: Saliva câinilor și urina umană pot fi folosite ca antiseptice

Unii oameni sunt perfect convinși că urina umană este sterilă și dacă nu ai cu ce prelucra o rană, nu îți rămâne decât să… Același lucru e valabil și pentru saliva câinelui. Îți dai seama cât de absurd sună, nu-i așa?

Deci, nici urina și nici saliva nu sunt sterile și nu trebuie folosite ca antiseptic. Din contra, urina este plina de bacterii, acizi, fosfați, substanțe azotate și alte elemente care pot face mai rău. În ceea ce privește saliva, oamenii de știință au demonstrat că în gura câinilor sunt tot atâtea bacterii ca în gura unui om. Numai că oamenii își mai spală dinții din când în când și nu pun în gură tot ce le trece prin cap.

Mitul 6: O picătură de nicotină e suficientă pentru a ucide un cal (sau un om)

Și ăsta este un mare fals. Dar să nu se bucure fumătorii prea tare. Nicotina este o substanță nocivă, foarte periculoasă pentru organism. Oamenii de știință au calculat că pentru a trimite pe lumea cealaltă un cal de mărime medie, vei avea nevoie de cel puțin 6 picături de nicotină pură, consumată oral. Iar pentru un om – 10.

Mitul 7: Cămilele au nevoie de cocoașe pentru a stoca apa acolo

În cocoașe se acumulează grăsime, ceea ce le permite cămilelor să trăiască fără mâncare câteva săptămâni. Teoretic, grăsimile se pot transforma în apă prin lipoliză. Dar e un proces care consumă foarte multă energie.

Ceea ce le ajută pe cămile să supraviețuiască în pustiu (pe lângă cocoașa cu grăsime) este sistemul circulator. La cămile, celulele roșii din sânge nu sunt rotunde, ci ovale, ceea ce le protejează de afecțiuni cardiovasculare chiar și atunci când sunt dezhidratate. Cămilele pot să piardă 25% din rezervele de apă din organism și să rămână în viață. În timp ce vacile mor de insuficiență cardiacă la o deshidratare de 12%.

În plus, cămilele nu transpiră. Mai bine zis, transpiră foarte puțin, urinează rar și au excremente uscate. Animalul pierde 1,3 litri din lichidul consumat zilnic, în timp ce bovinele pierd 20-40 de litri.

Mitul 8: Diamantele se formează din cărbune

E adevărat că diamantul și cărbunele conțin în pare parte carbon (ca majoritatea substanțelor din Univers). Cu toate acestea, în primul caz este vorba de carbon relativ pur, sub formă cristalină, iar în al doilea, de carbon cu impurități precum azot, seleniu, mercur, arsen și altele.

De aceea un diamant nu poate fi fabricat din cărbune. În laborator, aceste pietre prețioase sunt fabricate din grafit sau din hidrocarburi gazoase. În plus, e demonstrat că diamantele au apărut pe Pământ cu cel puțin 100 de milioane de ani înaintea cărbunelui.

Mitul 9: În triunghiul Bermudelor dispar cele mai multe nave maritime

Triunghiul Bermudelor este cel mai periculos și misterios loc din ocean. Mii de nave și avioane dispar fără urmă, iar oamenii de știință nu știu de ce se întâmplă acest lucru. Fals!

Triunghiul Bermudelor nu e nici măcar în top 3. Din 1999 până în 2011 în Marea Neagră și Marea Chinei de Sud, precum și în Atlanticul de pe coasta Marii Britanii au avut loc mai multe naufragii. Și unica explicație a numărului mare de naufragii în aceste zone este că traficul acolo este mai mare decât în alte zone ale oceanului! Mai simplu nu se putea.

Mitul 10: Sufletul cântărește 21 de grame

Imediat după moarte, omul devine mai ușor cu 21 de grame. Atât cântărește sufletul uman. Despre acest lucru au fost scrise multe cărți și chiar a fost montat un film (21 grams) de celebrul regizor mexican, Alejandro González Iñárritu.

Această teorie cu 21 de grame a fost lansată de medicul american Duncan McDougall, în anul 1907, când a cântărit 6 bolnavi de tuberculoză înainte și după moarte. Și, atenție, doar unul din șase a fost mai ușor cu 21 de grame. Tot Duncan a cântărit 15 câini și pentru că nu a observat nicio schimbare, a ajuns la concluzia că animalele nu au suflet.

Explicația acestui fenomen este cât se poate de simplă. După moarte, temperatura corpului se modifică, deoarece plămânii nu mai răcesc sângele, ceea ce duce la îndepărtarea umezelii din corp prin transpirație. Respectiv, omul poate pierde câteva grame. Iar câinii au probleme cu transpirația și își regulează temperatura corpului prin gură – de asta greutatea lor nu a avut de suferit.

Mitul 11: Emisfera stângă e responsabilă de abilitățile analitice, iar cea dreaptă de creativitate

Într-adevăr, pentru anumite sarcini, o emisferă este uneori implicată mai mult decât cealaltă, dar nu se poate spune că doar una dintre ele lucrează la un moment dat. Majoritatea funcțiilor cerebrale sunt distribuite uniform între cele două emisfere.

Bonus: În ciuda tuturor controverselor și speculațiilor din ultimii ani, toți oamenii de știință care se respectă au confirmat că tehnologia 5G este absolut inofensivă. Nu întâmplător este folosită pe larg în SUA, China, Japonia, Coreea de Sud și multe țări europene.

Citește și: De ce să te dai cu ulei de pește înainte de somn? 3 motive invocate de specialiști!