De ce nu simțim mirosul din propria casă? Explicația unui psiholog

Mirosul este cel mai vechi dintre toate cele 5 simțuri și creează cele mai durabile asocieri. Mirosul comunică o groază de informații. Nu simțim doar niște arome, ci le analizăm, le comparăm, le evaluăm și tragem o concluzie. Chiar dacă nu ne dăm seama de acest lucru.

Când intri în casa cuiva, primul lucru pe care îl simți este mirosul. Mirosul poate să-ți placă sau să nu-ți placă. Dar nu ai cum să nu-l simți. Și totuși, cum se face că nu simțim acest miros când vine vorba de propria casă? Iată ce spun oamenii de știință.

De ce nu simți mirosul din casa ta?

Omul se adaptează rapid la mirosuri. Acest mecanism se numește adaptare olfactivă. Datorită lui nu simțim mirosul propriei respirații, al corpului nostru, precum și al parfumului. Auzul funcționează la fel. O persoană care lucrează pe șantier sau într-un club de noapte nu mai observă zgomotul din jurul său.

Dar revenind la mirosuri. În mediul nostru, pe de o parte majoritatea obiectelor emană mirosuri, iar pe de alta, creierul se ferește de pericole. Orice schimbare de mediu este asociată cu un potențial pericol. Din această cauză, creierul se concentrează pe noi imagini, sunete, sentimente și mirosuri. Și le ignoră pe cele vechi. Anume din acest motiv nu simțim cum miroase propria casă.

Cum miroase casa ta?

Dacă vrei să știi cum miroase casa ta, există câteva trucuri pe care le poți folosi. În primul rând: ia o pauză. Ieși în oraș, fă o plimbare de câteva ore sau o vizită la părinți. Și imediat cum te întorci acasă, fii atent la mirosurile pe care le simți. S-ar putea să distingi mirosuri pe care nu le-ai simțit până acum.

Dacă metoda nu funcționează, fă genoflexiuni, flotări sau sari în sus dacă ești la parter. Activitatea fizică contribuie la creșterea fluxului sanguin, iar acest fenomen îmbunătățește simțul mirosului pentru o perioadă scurtă de timp. Din cele mai vechi timpuri, parfumierii urcau rapid scările pentru a-și spori acuitatea olfactivă.

Citește și: Mănâncă și slăbește: 5 alimente care „ard” grăsimile văzând cu ochii!