Nimeni nu se culcă mai devreme decât Regina: 8 reguli pe care membrii familiei regale trebuie să le respecte!

Când este vorba de respectarea etichetei, nimeni nu se compară cu membrii familiei regale britanice. Aceștia au câte 10 reguli pentru fiecare aspect al vieții cotidiene, începând de la consumul de ceai și terminând cu alegerea numelor pentru copii.

Ei sunt educați în acest spirit încă din copilărie, dar ce să facă cei pentru care protocoalele regale sunt o noutate? Să le învețe. Reguli sunt o sumedenie, dar astăzi vei afla despre cele mai importante din ele și vei înțelege de ce Prințesa Diana încălca atât de des eticheta regală.

Reguli Familia Regală Britanică

#1. Codul vestimentar regal

Dacă ești parte din familia regală, nu poți îmbrăca tot ce îți trece prin cap. Niciodată. Nicăieri. De fiecare dată trebuie să arăți impecabil, iar impecabil în opinia lor înseamnă potrivit contextului și cât mai modest posibil. Nu există un șablon pe care ești obligată să îl urmezi. E permis tot ce nu-i interzis. Dar interzise sunt multe.

Din lucrurile ciudate, putem evidenția tradiția de a avea ceva negru în bagaj, atunci când călătoresc în străinătate, în caz de o tragedie neprevăzută. Și bineînțeles, pălăriile. Femeile trebuie să poarte pălării la evenimente oficiale, iar după ora 18:00 le pot înlocui cu diademe.

O altă regulă interesantă ține de băieți. Până la vârsta de 8 ani, băieții poartă întotdeauna pantaloni scurți. Dacă e frig afară, pantalonii sunt completați cu șosete lungi și groase.

#2. Regina trebuie salutată în mod corespunzător

Deși site-ul oficial al familiei regale neagă exista unei astfel de reguli, salutul reginei e genul de regulă nerostită pe care o respectă toată lumea. Fără excepții.

Bărbații trebuie să încline capul în jos, iar femeile să facă o mică reverență (salut respectuos, prin înclinarea bustului și îndoirea genunchilor). Atunci când vorbești cu regina, prima dată te adresezi Maiestatea Voastră și abia apoi, Doamnă.

#3. Restricții gastronomice

Sună ciudat, dar nici măcar Regina Elisabeta a II-a nu poate mânca tot ce își dorește. Regina a renunțat la foie gras, carne crudă, sosuri, usturoi, moluște. Toate acestea implică anumite riscuri, care pot avea consecințe neplăcute în momente nepotrivite (intoxicație, diaree etc). Nemaivorbind de fast-food.

Pentru nevestele prinților (de exemplu, Kate Middleton) care sunt tinere și participă la o groază de evenimente, restricțiile sunt și mai extinse. În plus, nu se cuvine ca simbolul regalității să fie o femeie plinuță. Deși nicăieri nu e specificat acest lucru.

#4. Femeile trebuie să stea pe scaun într-un anumit mod

Femeile din familia regală nu au dreptul să stea picior peste picior. În schimb, sunt încurajate să-și țină genunchii lipiți unul de altul și să-și încrucișeze picioarele la glezne.

Mai mult decât atât, ele trebuie să coboare scările ținând barba paralel cu podeaua, adică cu privirea îndreptată înainte. În mod surprinzător, nimeni nu cade niciodată, iar mersul este sigur și grațios. Probabil au avut mult de suferit în copilărie.

Eticheta Casei Regale Britanice

#5. Nu te poți culca mai devreme decât Regina

Potrivit fostului secretar personal al reginei, Sir William Heseltine, este un ton rău să te culci mai devreme decât Alteța Sa Regală. Acesta a dezvăluit că pentru Prințesa Diana regula era deosebit de dificilă. Serile nesfârșite petrecute în palat erau o adevărată agonie pentru aleasa Prințului Charles.

În fiecare seară, toată lumea se adună în sufragerie pentru a discuta tot felul de absurdități. Diana era atât de obosită, încât își cerea iertare și se ducea la culcare, lucru care era privit cu ochi răi de absolut toată lumea, chiar și de soțul acesteia.

#6. Ordinea succesiunii este sfântă

Când membrii familiei regale participă la o ceremonie religioasă, toți se alătură într-o anumită ordine, în dependență de succesiunea la tron. Asta înseamnă că Regina Elisabeta a II-a intră prima, ducele de Edinburgh ar fi mers în spatele ei (prințul Philip a decedat acum 5 zile), după care urmează fiul mai mare al acestora, Charles, și soția lui, după care intră ducele și ducesa de Cambridge (William și Kate) și așa mai departe. Dacă soția unuia dintre prinți apare împreună cu soțul ei, ea îi împărtășește statutul, iar dacă este singură, trebuie să stea la coadă cu toată lumea.

#7. Ziua unui copil este planificată

Educația, activitățile extracuriculare, distracțiile, interacțiunile cu prietenii, ieșitul în aer liber – toate sunt planificate în cele mai mici detalii. Nu întâmplător, la maturitate membrii familiei regale sunt atât de disciplinați și rareori ies din cuvântul părinților.

#8. Fără selfie-uri

Selfie-urile și fotografiile cu fanii, precum și semnarea autografelor sunt interzise în rândul familiei regale. La urma urmei, ei sunt monarhi, nu celebrități.

La începutul articolului am menționat că Diana era tentată să încalce eticheta regală. Află în continuare de ce Regina Inimilor se împotrivea tradițiilor regale și cum îi reușea acest lucru.

Citește și: A încălcat eticheta, dar a câștigat simpatia întregii țări: 9 cazuri când Prințesa Diana s-a împotrivit tradițiilor regale!