Femeia la 30 de ani: 5 diferențe considerabile dintre femeia modernă și femeia de atunci!

Viața este în continuă schimbare, iar împreună cu ea ne schimbăm și noi. Dacă mai ieri o femeie de 30 de ani era considerată aproape bătrână, astăzi femeile de 50-60 de ani pot să arate stilat și atrăgător.

De altfel, e demonstrat științific că femeile contemporane arată mai tinere și mai frumoase decât bunicile lor. Speranța de viață este în creștere. Calitatea vieții se îmbunătățește pe zi ce trece. Iar pe deasupra, femeile au învățat că respectând câteva reguli simple, tinerețea poate fi pusă pe pauză. Hai să vedem care sunt diferențele dintre o doamnă contemporană și una care a trăit la începutul secolului trecut.

Aspectul și stilul de viață

Femeile din secolul al XXI-lea arată mai tinere, mai frumoase și sunt mai infantile în comparație cu străbunicile lor. În țările occidentale, viața matură începe abia la 25 de ani, odată cu absolvirea facultății. Femeile se căsătoresc în medie la 28-30 de ani, se dezvoltă multilateral și își fac o carieră. Firește că o bună parte din femei aleg să se dedice familiei, dar și ele arată foarte bine și încearcă să fie active social.

Acum un secol, lucrurile arătau mult mai trist. Speranța de viață la naștere a unei femei era de 50-55 de ani. Deci cu 20-30 de ani mai puțin decât în prezent. Tinerele se căsătoreau la 16-17 ani, iar după 30 de ani încetau să mai pretindă la ceva și se transformau încet, dar sigur, în bunicuțe. Ele erau personalități formate, cufundate complet în treburile gospodărești, fără ambiții sociale sau financiare.

Vestimentația

Spuneam mai devreme că la 30+, femeile se transformau în bunicuțe. Și nu era atât factorul biologic de vină, cât posibilitățile materiale reduse. Nu existau ținute elegante pentru doamne din afara societății înalte și nici bani nu prea erau. Prin urmare, în afară de fetișcane, toate femeile se îmbrăcau la fel – gri, plictisitor, lipsit de formă, lipsit de gust. Femeile literalmente nu aveau din ce alege.

Din fericire, femeile contemporane au din ce alege. Mai mult, oferta e atât de mare încât ne este tot mai greu să alegem. Și suntem nevoite să apelăm la Instagram și reviste de modă ca să știm ce să purtăm.

Cosmeticele și produsele de îngrijire a corpului

Aici lucrurile stăteau și mai prost. La începutul secolului al XX-lea, femeile erau mulțumite să aibă produse decente de îngrijire personală, nu mai vorbim de cosmetice. Cosmeticele erau deficitare și toată lumea alerga după ele.

Deficitul nu mai este actual în secolul al XXl-lea, când există produse cosmetice pentru toată lumea și pentru toate gusturile. Nu e de mirare că multe femei contemporane rămân tinere și atrăgătoare chiar și după 60 de ani.

Studiile și cariera

La începutul secolului al XX-lea, doamnele nici măcar nu aspirau la o educație bună. Cu atât mai mult la o carieră. Acest lucru era de domeniul fantasticului. Femeile știau că trebuie să aibă o familie și trebuie să nască copii. Și încercau cu orice preț să obțină acest lucru.

Femeile contemporane au avut mai mult noroc. Ele pot să învețe oriunde și pot să-și facă o carieră în orice domeniu. La fel de bine își pot întemeia o familie sau lansa o afacere. Tinerele moderne au mai multe oportunități de realizare și dezvoltare. Trebuie doar să le folosească corect pentru a atinge succesul.

Puterea financiară

La vârsta de 30 de ani, o doamnă care trăia la începutul secolului al XX-lea avea deja 4-5 copii. Prin urmare, îngrijirea și educația copiilor era principala responsabilitate a ei. La care se adăugau treburile casnice și gospodărești. De componenta financiară răspundeau bărbații, iar femeile nu aveau atât de mulți bani pe care să-i cheltuie pentru nevoile proprii.

O femeie modernă știe să facă bani și, cel mai important, are timpul și resursele necesare pentru asta. O femeie modernă poate renunța la familie și copii în favoarea confortului său personal. O femeie modernă e liberă să facă ce vrea. Mai mult, oamenii de știință afirmă că femeile necăsătorite și fără copii sunt cea mai fericită categorie socială. Află în articolul de mai jos de ce.

Citește și: Studiu: De ce femeile singure, fără copii, sunt mai fericite decât cele care au o familie?