Despre o femeie cu adevărat inteligentă: Lady Montagu și atitudinea ei impresionantă față de viață!

Inteligența, după cum știți, poate fi de calibru și profil diferit: practică, științifică, creativă, „feminină”, comportamentală, psihologică ș.a.m.d. Dar, cred că cel mai important tip de inteligență este cel care permite unei persoane să aibă o atitudine corectă față de viață.

De multe ori, oamenii se pot îndrăgosti de cineva de la prima vedere. Noi, scriitorii, suntem capabili să ne îndrăgostim de la o singură frază. Așa mi s-a întâmplat mie, m-am îndrăgostit de Lady Montagu.

Mary Wortley Montagu a fost fiica contelui Pirpont, ea s-a născut în anul 1689. Și-a petrecut aproape toată copilăria în biblioteca castelului tatălui ei – acolo se păstra una dintre cele mai bogate colecții de cărți din Anglia. Dar, Mary nu s-a transformat într-o tocilară. Din contra, din cărți a învățat principalul lucru – să gândească independent.

La o vârstă fragedă, s-a trezit într-o situație destul de obișnuită pentru fetele de atunci: s-a îndrăgostit de unul, dar tatăl ei intenționa să o mărite cu altul. În același timp, era imposibil ca ea să rămână cu alesul inimii.

Mary a rezolvat acest conflict cu o înțelepciune nefirească pentru o fată de vârsta ei: ea singură a ales un bărbat pe care să-l poată respecta, în același timp, care i-a promis să nu-i limiteze libertatea, a fugit cu el și s-a căsătorit fără permisiunea tatălui.

Sir Walter Montagu era un om inteligent, deținea funcții publice importante, iar soția lui a devenit o bijuterie a societății londoneze. De ea se îndrăgosteau, transmiteau din gură în gură înțelepciunile spuse de ea, considerau drept onoare să comunice cu ea.

La vârsta de 26 de ani, Mary a fost lovită de un necaz groaznic pentru o femeie tânără și frumoasă: variola, pe care medicina europeană era incapabilă să o trateze. Lady Montagu a supraviețuit, dar întreaga ei față s-a acoperit cu cicatrici și i-au căzut genele.

După aceasta, Mary a încetat să mai apară în public. La insistențele ei, soțul a obținut postul de trimis la curtea sultanului. La Constantinopol, ea a învățat limba și obiceiurile locale, a explorat mai întâi viața haremului și a publicat „Scrisorile turcești”, pe care le-a citit întreaga Europă. În plus, a studiat metoda orientală a vaccinării împotriva variolei.

Apoi, a decis să se întoarcă. În Anglia a început o altă epidemie, iar Lady Montagu a intrat în luptă cu ea. A început prin vaccinarea fiicei sale de trei ani. După care a propus să se efectueze un experiment pe 7 criminali condamnați la moarte, în schimbul promisiunii de grațiere. În urma vaccinării aceștia au supraviețuit și au fost eliberați. Același experiment a fost făcut pe șase copii de la un orfelinat (copiii și așa mureau acolo ca muștele). Orfanii au supraviețuit. Atunci regele a ordonat să îi fie vaccinați nepoții și întreaga țară a crezut în eficacitatea tratamentului, iar epidemia a fost învinsă.

La vârsta de 50 de ani, Lady Montagu a decis să intre în epoca unei depline libertăți și să nu se mai conformeze convențiilor. S-a despărțit de soțul ei (păstrând o relație minunată cu el) și a început să trăiască după propriul plac.

Călătorea, comunica doar cu oamenii care îi erau interesanți. În biografia lui Lewis Cronenberger se spune: „Lady Mary ura oamenii plictisitori de care fugea, ura proștii cu care se certa.”

Lady Montagu a preferat să trăiască în Italia și a revenit în patria ei doar atunci când a simțit că era timpul să moară – la 73 de ani, o vârstă respectabilă pentru acea epocă. La sfârșitul vieții, Mary a recunoscut că nu s-a mai uitat în oglindă în ultimii 11 ani. Oare să nu fost o femeie inteligentă?

„O persoană care nu știe să fie satisfăcută de sine nu va fi niciodată satisfăcută cu nimic.”

Iar la final, fraza cu care a început dragostea mea pentru Lady Montagu. Aflându-se pe patul de moarte, ea a spus (acestea au fost ultimele ei cuvinte): „Toate acestea au fost foarte interesante.”

În opinia mea, aceasta și este atitudinea corectă față de viață!

Autor: B. Akunin