De ce doar fisticul se vinde cu coajă, spre deosebire de celelalte nuci

Migdalele, nucile caju, alunele de pădure și arahidele, practic toate nucile se vând curățate de coajă sau cel puțin se găsesc atât cu coajă, cât și fără ea. Fisticul este unica nucă care se vinde doar cu coajă, deși este prăjit și sărat. Te-ai întrebat vreodată de ce? Poate nu-i place să se dezgolească? Cu siguranță, există un motiv.

Producătorii preferă să comercializeze fisticul cu coajă și explicația este foarte simplă – nu există necesitatea ca acesta să fie decojit. Atunci când fisticul s-a copt și este bun de mâncat, coaja lui se desface singură. În acest mod, el poate fi prăjit și sărat fără să fie scos miezul. Există și cazuri în care fisticul nu se deschide singur, atunci producătorii îl deschid în mod industrial, cu ajutorul presei.

Dacă să fim sinceri, fisticul se decojește destul de greu, uneori trebuie să te lupți cu el ca să-i desfaci coaja. Pentru ca acest proces să fie mai simplu, nu te chinui cu degetele sau dinții, dar cu o altă coajă de fistic. Bagă o coajă prin crăpătura mică a fisticului și eliberează miezul verde și delicios prin răsucire.

Fisticul este unul dintre cele mai prețioase soiuri de nuci. Și când spunem prețioase, ne referim atât la la cost, cât și la calități nutritive. În Europa acesta este numit „aurul verde” și este cultivat în mare parte în Grecia, Italia și Spania. Totuși, în ultimii ani, au fost descoperite specii de fistic care să reziste la un îngheț de -30 de grade ceea ce ar însemna că s-ar putea cultiva în curând și la noi.