Cea mai cochetă regină: 4 lucruri pe care nu le știai despre ținutele Reginei Elisabeta a II-a

Regina Elisabeta a II-a este simbolul și întruchiparea Marii Britanii, iar menținerea unei imagini elegante, reprezentative, este unul dintre cele mai importante aspecte din viața oricărui monarh și Majestatea nu este o excepție în acest sens. Azi discutăm despre ținutele sale și cine le creează, despre stil și preferințe, etichetă și caracter.

Cine creează ținutele Reginei Elisabeta a II-a?

Între anii 1940-1950 de garderoba ei s-a ocupat celebrul designer Norman Hartnell. El este autorul rochiilor de încoronare și de mireasă ale Reginei. Monarhului britanic i-a plăcut atât de mult rochia de încoronare, încât a purtat-o ulterior ​​de trei ori.

După Norman Hartnell, de imaginea Reginei s-au ocupat și Ian Thomas, Maureen Rose, John Anderson, Karl Ludwig Rese și Stewart Parvin. Iar astăzi, consilierul său personal este Angela Kelly.

De regulă, aceasta îi propune Reginei 4 schițe, dintre care ea trebuie să aleagă una. La fiecare schiță lucrează câte 12 persoane. Mai multe despre Angela Kelly și preferințele Reginei am scris aici: Și reginele au slăbiciunile lor: 5 secrete din garderoba Reginei Elisabeta a II-a.

Ținuta vestimentară de etichetă și protocol: Totul despre pantofii, mănușile și pălăria Reginei

Fiecare ținută a Elisabetei a II-a trebuie să respecte protocolul regal. De exemplu, Regina este foarte pasionată de pălării și are peste 5 mii de accesorii în colecția sa. Conform protocolului, marginile acestui accesoriu nu trebuie să fie prea largi, astfel încât oamenii să poată vedea clar fața Reginei.

O altă piesă indisociabilă de look-ul Reginei sunt mănușile, pe care aceasta este obligată să le poarte cu regularitate deoarece trebuie să întâmpine un număr foarte mare de oameni. Protocolul prevede că mănușile de mătase pot fi purtate ziua cu un palton, iar cele din țesături rafinate se potrivesc pentru rochii și ocazii de seară. Lungimea lor începe de la 15 cm și variază în funcție de ținută.

Citește și: Îți va prinde bine! Vezi ce ținute purta regina Elisabeta a II-a, în tinerețe

Eticheta spune că pantofii Reginei trebuie să fie discreți. În garderoba Elisabetei a II-a nu există pantofi cu tocuri înalte. Aceasta preferă pantofii clasici de culoare neagră, cu toc gros de până la 5 cm.

Greutatea poșetei regale depinde de conținutul acesteia. Pentru comoditate, aproape toate gențile reginei au mânere lungi.

Regina Elisabeta a II-a preferă paltoanele din fibre naturale, care păstrează bine forma și sunt strânse pe corp, pentru a evita neplăceri provocate de vânt.

Ținutele colorate ale Reginei Elisabeta a II-a

Regina este întotdeauna în atenția a sute de obiective, iar acest lucru este foarte dificil atât pentru ea, cât și pentru stiliștii ei, deoarece ținuta sa trebuie să fie spectaculoasă, astfel încât să iasă în evidență pe fundalul a sute de oameni.

Autorul acestui concept este Stewart Parvin, care colaborează cu monarhul britanic de la începutul anilor 2000’. Ținutele sale variază de la o ocazie la alta, dar, de regulă, aceasta alege nuanțe de roșu, alb și auriu.

De fapt, tradiția a fost începută încă de mama sa, care iubea ținutele strălucitoare și în timpul Celui De-al Doilea Război Mondial purta look-uri în culori bogate pentru a-și susține națiunea și a transmite oamenilor un mesaj optimist.

Citește și: Cum se îmbracă Elizabeta a II-a: 10 reguli curioase ale garderobei regale

Mărcile preferate ale Reginei

Elisabeta a II-a colaborează cu diferite case de modă și branduri care îi furnizează haine și accesorii exclusiviste. Una din piesele sale preferate este basmaua, pe care de mai bine de 10 ani o cumpără de la celebra firmă pariziană – Hermes.

Celebrele gentuțe cu mânere lungi sunt furnizate de Launer. Firma produce în fiecare an patru poșete unice pentru Regină. Mărcile sale preferate sunt Diva și Traviata.

Regina alege cu meticulozitate până și umbrelele pe care le poartă. Fiecare din ele are forma unei cupole transparente, astfel încât oamenii să-i poată vedea chipul, conform codului de etichetă. Fiecare umbrelă este completată la capete cu o dungă colorată, care se potrivește cu restul ținutei. Aceasta preferă marca Fulton.

De mai bine de câțiva ani, Regina folosește o singură marcă de ruj – Elizabeth Arden, care a conceput o nuanță special pentru încoronarea acesteia.

În ceea ce privește restul pieselor: Mănușile sunt furnizate de Cornelia James, iar pantofii de Anello & Davide.