Care sunt cele 6 alimente ce nu expiră niciodată? Toți românii le au în bucătărie!

Toate alimentele au un termen de valabilitate. Și trebuie consumate până la expirarea acestui termen, altfel locul lor e la gunoi. Dar uneori termenul de valabilitate este formal, pentru că unele alimente nu expiră niciodată. Există câteva produse care pot rezista lejer două-trei decenii și câteva pe care le poți lăsa moștenire copiilor. Dacă nu-i iubești deloc. Hai să vedem care sunt ele.

Produse fără termen de valabilitate

#1. Cafeaua instant

Cafeaua instant e populară în toată lumea și acoperă 50% din consumul mondial de cafea, din motive lesne de înțeles. E ieftină și se prepară ușor. Nu știm cât e de sănătoasă, dar un lucru e cert. Poți cumpăra și un sac, fără grija că ar putea expira.

Deși pe etichetă scrie că produsul e valabil 5 ani, oamenii de știință susțin că dacă e păstrată într-un loc uscat, cafeaua instant îți poate servi și 20 de ani, indiferent dacă e sigilată sau nu. Iar dacă e păstrată în congelator, valabilitatea se măsoară în secole. Nu putem ști exact dacă va rămâne la fel de gustoasă, dar în vremuri de criză morală, orice cafea e binevenită.

#2. Laptele praf

Să le mulțumim vacilor praf pentru acest produs minunat, care poate fi păstrat în frigider o eternitate. Perioada de valabilitate a laptelui praf este invers proporțională cu procentul de grăsimi din componența lui. Cu cât mai puține grăsimi conține, cu atât mai mult își păstrează proprietățile.

Laptele praf integral îți va servi doar 2 ani, în timp ce laptele praf degresat îți va fi alături timp de două decenii, și la bine, și la rău. Atât timp cât îl ții în frigider.

#3. Pemican

Trebuie să recunoaștem că te-am mințit puțin. Putem număra pe degete românii care au provizii de pemican în frigider. Pemicanul nu este altceva decât carne uscată și condensată, consumată de indienii din America. Dacă e păstrată în frigider, această carne poate fi consumată chiar și peste 50 de ani.

Indienii o preparau din carne de bizon, amestecată cu untură și fructe de pădure uscate. Un produs similar era preparat și de vânătorii siberieni, care adăugau în carne pâine, slănină, sare, strângeau totul într-o bilă, o înghețau și o mâncau peste câțiva ani, în zilele când vânătoarea mergea prost. Ce-i drept, avea un gust teribil, în schimb era un produs foarte hrănitor.

#4. Băuturile alcoolice tari

Whisky, ginul, romul, tequila și vodca nu expiră niciodată atât timp cât nu le deschizi. Dar mă îndoiesc că are cineva atâta tărie de caracter. Cu cât e mai mare procentul de alcool, cu atât băutura expiră mai greu.

În ceea ce privește vinul, el nu se îmbunătățește cu anii. Cel puțin vinul pe care îl consumăm noi. Vinul alb expiră după doi ani, iar cel roșu după 10. Și cum rămâne cu vinurile de 100 de ani care costă cât o casă? Păi bine, alea sunt preparate și păstrate în condiții speciale.

#5. Orezul

Dacă e păstrat într-un borcan etanș, la temperatura camerei, ferit de lumină și umezeală, orezul alb, sălbatic și basmati va fi la fel de gustos peste 30 de ani ca în ziua în care l-ai cumpărat. Așa că dacă ți-e frică de un eventual cataclism, cel mai sigur e să-ți faci provizii de orez. Și nu uita de băuturi tari.

#6. Mierea

Cum fără ea? Produsul care la figurat și la propriu nu se alterează niciodată. Mierea este unul dintre cele mai sănătoase alimente, fiind utilizată în toată lumea de mii de ani. Mierea conține vitamine, calciu, fosfor și, bineînțeles, glucoză. Ea este cea mai sănătoasă sursă de zahăr concentrat, care contribuie la sănătatea sistemului digestiv și întărește sistemul imunitar. Și peste 100 de ani va fi la fel de sănătoasă ca în prezent.

Anticii și-au dat seama rapid de acest lucru și mierea a devenit unul din cei mai vechi conservanți naturali din lume. Strămoșii noștri o foloseau la conservarea fructelor de pădure și a nucilor. Mai mult decât atât, potrivit unor istorici, Alexandru Macedon a fost îngropat într-un sicriu de aur, umplut cu miere.

Citește și: De la ochelari de soare până la sutien: 15 lucruri care au expirat de mult, dar continuăm să le folosim!