A încălcat eticheta, dar a câștigat simpatia întregii țări: 9 cazuri când Prințesa Diana s-a împotrivit tradițiilor regale!

Prințesa Diana s-a remarcat întotdeauna prin deschidere, sinceritate și nonconformism. Aceasta a avut un spirit cu adevărat rebel și a rămas fidelă principiilor sale chiar și după căsătoria cu Prințul Charles. În pofida presiunii publice, Diana nu ezita să încalce eticheta regală dacă protocolul intra în contradicție cu viziunile sale.

Și până la urmă, deschiderea, naturalețea și verticalitatea sa au cucerit întreaga țara. Nu întâmplător, Prințesa a fost supranumită Regina Inimilor. Prin urmare, astăzi vom trece în revistă tocmai 9 cazuri când Diana a mers împotriva etichetei regale și a avut doar de câștigat.

#1. A lucrat înainte de căsătorie

Ce-i drept, Diana a încălcat această regulă înainte de a deveni membră a familiei regale. Până la căsătorie, viitoarea prințesă a lucrat ca instructor de dans, bonă și educatoare la grădiniță. De altfel, Diana a devenit prima noră regală, care a avut un loc de muncă plătit înainte de a se logodi.

#2. Ea însăși a ales numele viitorilor prinți

Și în acest caz, Prințesa Diana a trecut cu vederea peste convenții și reguli. Până la urmă, era vorba de copiii ei. Se știe că Prințul Charles a vrut să-și numească moștenitorii Arthur și Albert, dar Lady Di a considerat această alegere demodată și a insistat pe William și Harry, iar soțului nu i-a rămas decât să se conformeze.

#3. Și-a înscris copiii la școală

De regulă, copiii din familia regală sunt educați de o guvernantă, dar Prințesa Diana a încălcat și această regulă, trimițându-l pe William la grădiniță și apoi la școala-internat. Fiul cel mai mare al acesteia a devenit primul viitor monarh care a primit o educație completă în instituții publice. Diana și-a justificat decizia prin dorința de a le oferi fiilor săi o copilărie obișnuită, neconvențională, cât mai normală.

#4. A distrus barierele sociale

Indiferent dacă e bine sau rău, între membrii familiei regale și personalul auxiliar întotdeauna a existat o barieră invizibilă, reglementată printr-un șir de reguli stricte. Dar totul s-a schimbat odată cu apariția Prințesei Diana. Aceasta trata personalul de servire cu cordialitate, lua masa împreună cu ei și îi ajuta pe cei mai de seamă angajați să promoveze la locul de muncă etc.

#5. Se împotrivea cutumelor regale tradiționale

Regalitatea britanică s-a caracterizat întotdeauna prin reținere, răceală și stăpânire de sine. Însă Diana avea cu totul și cu totul alt temperament și a rămas întotdeauna fidelă acestuia. Prințesa Diana era extravertită, deschisă, plină de viață, adora contactul tactil și vizual cu alte persoane și nu și-a sacrificat niciodată confortul de dragul protocolului. De exemplu, aceasta avea curajul să stea cu picioarele încrucișate, chiar dacă eticheta interzicea acest lucru. Iar oamenii oricum o iubeau.

#6. Nu se sfia să ceară ajutor

Membrii familiei regale întotdeauna au fost implicați în activități caritabile, caritatea fiind o responsabilitate nescrisă a tuturor. Dar chiar și aici Diana a reușit să iasă în evidență. Prințesa a depus eforturi colosale pentru a atrage atenția publicului larg asupra unui subiect atât de important și sensibil ca HIV / SIDA, a susținut direct campania de interzicere a minelor antipersonal, a organizat o licitație în sprijinul organizațiilor ce luptau împotriva cancerului și a venit cu multe alte inițiative.

#7. A purtat ținute care nu se potriveau codului vestimentar regal

Ținutele Prințesei Diana au fost întotdeauna expresive și nițel provocatoare. Diana nu ezita să poarte rochii cu spatele și umerii goi, fuste mini și decolteuri adânci, încălcând toate regulile scrise și nescrise ale etichetei regale. Brandul său preferat era Versace – una dintre cele mai provocatoare mărci a anilor ’90.

#8. A experimentat cu machiajul

Prințesa nu s-a temut niciodată să experimenteze. Cu toate că, în linii generale, machiajul său corespundea întotdeauna standardelor regale, Lady Di avea un mic instrument în arsenalul său care nu se încadra nici într-un fel în protocolul regal. Regina inimilor își evidenția pleoapele cu o nuanță turcoaz, care adăuga expresivitate chipului său.

#9. A renunțat la mănuși și pălării

Diana nu a purtat aproape niciodată mănuși, deoarece considera accesoriul o barieră în comunicare. Din același motiv, ducesa a renunțat la pălării, susținând că „nu poți îmbrățișa un copil purtând pălărie”.

# Bonus

În fiecare an, școlile britanice organizează zile dedicate sportului, atât pentru elevi, cât și pentru părinții lor. Pentru a-l susține pe micuțul Harry, în 1991, Diana a participat la o asemenea cursă alături de alte mame și chiar a renunțat la pantofi. Ce-i drept, nu a reușit să câștige cursa, dar oare asta contează?

Citește și: Cum se îmbracă Elizabeta a II-a: 10 reguli curioase ale garderobei regale