1. Dinozaurii arătau similar cu reptilele din ziua de azi.
În cultura de masă s-a înrădăcinat adânc imaginea dinozaurilor uriași, bipezi, cu pielea acoperită de solzi, asemenea crocodililor contemporani. Acest lucru se explică în mare parte prin influența exercitată de industria cinematografică asupra populației de rând prin diverse hit-uri cinematice, ca cel a lui Steven Spielberg – “Jurassic Park”. Bineînțeles, nu e Spielberg vinovat de percepția eronată, la acea etapă această imagine a dinozaurilor fiind considerată plauzibilă și științifică. Dar ultimele cercetări paleontologice demonstrează că dinozaurii semănau mai degrabă cu păsările contemporane, decât cu șopârlele, majoritatea din ei având pene, chiar și celebrii tiranozauri.
De fapt, această descoperire nu a fost o sensație în rândul savanților, deoarece era cunoscut deja faptul că păsările reprezintă descendenți ai dinozaurilor. Prin urmare, acum s-a demonstrat că fioroasele reptile arătau mai degrabă ca niște găini uriașe cu dinți și gheare feroce și o aerodinamică specifică, ba mai mult, nu aveau un vuiet fioros, ci scoteau sunete asemenea porumbeilor sau altor păsări cu care ne-am obișnuit în prezent.
2. Strămoșii noștri din epoca de piatră urmau o dietă paleo.
Mulți adepți ai stilului de viață sănătos sunt de părerea că revenirea la dieta strămoșilor noștri din epoca preistorică îi va ajuta să devină și mai sănătoși. Așa numitele diete “paleo”, care sunt în vogă astăzi, se bazează pe alimentele pe care le puteau obține sau pregăti vânătorii și culegătorii din epoca de piatră: carne, pește, legume, fructe, ierburi sau nuci, deci fără lapte, cereale sau leguminoase.
Cu toate acestea, dieta paleo contemporană are puține lucruri în comun cu rația alimentară a oamenilor care au trăit în epoca paleolitică. Mai întâi de toate, aceasta conține prea multă carne și pește, care erau niște produse deficitare în rândul culegătorilor, iar în ceea ce privește sursele vegetale, cei din urmă consumau rădăcini, flori sau ierburi care în prezent sunt considerate necomestibile.
Plus la asta, lumea vegetală a cunoscut diverse mutații din paleolitic până în prezent, iar conceperea unor combinații de alimente ca în poza de mai sus erau absolut imposibile.
3. Egiptenii scriau folosind hieroglife.
Întreabă orice persoană cu ce se asociază pentru ea Egiptul Antic și 9 din 10 vor numi piramidele, faraonii și hieroglifele, acele semne misterioase și indescifrabile, care ajutau egiptenii să descrie prin figuri stilizate diverse concepte, zei, animale sau lucruri, timp de aproape 4 milenii.
Totuși, este eronat să crezi că egiptenii apelau la hieroglife în legătură cu fiecare aspect al vieții cotidiene. Convingerea lor era că aceste simboluri puteau fi folosite doar în cazuri speciale și orice mesaj codificat în acest mod, neapărat urma să se întâmple. Prin urmare, hieroglifele aveau o conotație supranaturală.
Pentru restul ocaziilor, egiptenii aveau o scriere cotidiană, numită hieratică, iar ulterior, demotică. Era vorba de un scris cursiv, care arăta în felul următor:
4. Piramidele sunt de culoarea nisipului.
Continuând istoria Egiptului Antic, filmele ne-au familiarizat cu imaginea piramidelor acoperite cu nisip de culoare gălbuie, chiar și atunci când acțiunile de pe ecran se desfășoară în perioada de domnie a faraonilor. Adevărul e că, în realitate, cu 4 milenii în urmă, piramidele erau de un alb imaculat.
Acestea erau construite din calcar alb, lustruit până la sclipire. Spre exemplu, uite așa arată o bucată de piatră folosită la ridicarea Marii Piramide din Giza. Doar imaginează-ți cât de impresionant, cosmic și grandios arăta construcția în perioada antică, asemenea unui diamant uriaș în mijlocul pustiului.
5. Grecii antici purtau togi.
De regulă, oamenii asociază grecii antici fie cu niște bărbați atletici și musculoși, fie cu filosofi cu barbă căruntă (la fel cu morfologie atletică), îmbrăcați în mantii specifice, fără mâneci, înfășurate aproape pe întregul corp, numite togi.
Însă grecii nu purtau togă. Acest articol vestimentar a fost inventat de etrusci și a era numit tebenna, dar a fost preluat de romani, care l-au numit togă, și anume ei au fost cei care au contribuit la răspândirea acestuia. Grecii, la rândul lor, purtau mantii numite himation, care, spre deosebire de togi, aveau altă formă, textură și nu erau îmbrăcate pe corpul gol.
6. În mitologia greacă, Pandora a fost cea care a deschis cutia cu toate relele.
În mitologie, curioasa Pandora, femeia plăsmuită de Vulcan și însuflețită de Jupiter, a deschis cutia dăruită de Zeus, de unde ieșiră toate relele lumii, rămânând pe fund numai speranța.
Dar în versiunea inițială a mitului creat de folclorul grec, nu exista nici o cutie. Zeus i-a înmânat Pandorei un pithos, un vas mare din lut, de dimensiunile unui butoiaș, în care se păstra uleiul de măsline.
În secolul XVI, când Erasmus din Rotterdam s-a apucat de traducerea mitului, acesta a confundat cuvântul pythos, cu pyxis (cutie), de unde a apărut și expresia.
7. Gladiatorii luptau până la moarte.
De obicei, când oamenii discută despre luptele cu gladiatori aceștia își imaginează strigătul sălbatic al mulțimii și neînfricații gladiatori care luptă până la ultima picătură de sânge.
În realitate, moartea gladiatorului pe arenă însemna o pierdere financiară enormă pentru cei care investeau în aceste lupte. Un gladiator era cotat atât de mult, încât arendașii erau nevoiți să plătească antrenorilor de gladiatori de 50 de ori prețul chiriei, dacă luptătorul era ucis în timpul luptei.
Antrenarea și pregătirea unui gladiator costa bani, prin urmare, aceștia erau bine îngrijiți și tratați după luptă. De regulă, doar una din zece lupte se încheia cu omor.
8. Gladiatorii aveau un corp ideal.
Încă ceva despre luptătorii Colosseumului. Aici îl salutăm pe regizorul Ridley Scott cu capodopera sa din anul 2000, care ne-a învățat că gladiatorii erau niște bărbați chipeși, musculoși, atletici, pe jumătate goi. Însă, în realitate, aceștia erau departe de visul oricărei femei, mușchii lor fiind acoperiți de un strat solid de grăsime subcutanată.
Studiile realizate de antropologi demonstrează că dietele gladiatorilor erau alcătuite din elemente grele, grase, bazate pe proteine vegetale, leguminoase și carbohidrați, fiind porecliți în trecut “devoratorii de orz”.
Această rație alimentară contribuia la creșterea stratului de grăsime, care proteja împotriva rănilor. Da, luptele nu se încheiau întotdeauna cu moarte, dar erau foarte violente și dure, prin urmare, un luptător bine hrănit, cu un corp mai puțin reliefat, avea șanse mai mari să rămână integru.
9. Romanii aveau o igienă impecabilă.
Unii experți sunt de părerea că dacă Imperiul Roman nu ar fi căzut, iar realizările sale nu ar fi fost lăsate uitării pe durata întunecatului Ev Mediu, acum era să colonizăm galaxia. Judecă singur, aceștia aveau sisteme de canalizare, instalații sanitare, băi și apeducte, lucruri care au lipsit cu desăvârșire în epoca medievală.
Cu toate acestea, arheologii susțin că igiena romană este supraapreciată, aceștia fiind afectați masiv de paraziți intestinali, purici, păduchi, dezinterie, holeră și tifos.
Da, romanii aveau băi cu aburi și toalete publice, dar apa era schimbată foarte rar, iar toaletele erau murdare și populate de șobolani. Pentru igiena intimă aceștia foloseau bureți care după utilizare erau aruncați în apa murdară, unde își așteptau cuminte următorul utilizator.
10. În trecut, oamenii erau mai scunzi.
Înălțimea medie a civilizației umane variază de la o perioadă la alta, în funcție de condițiile de viață, dar sumar, rămâne similară. Spre exemplu, în ultimii 150 de ani, înălțimea medie a crescut cu 10 cm, dar înainte de asta a scăzut de la 173 cm în evul mediu timpuriu, la 167 cm în secolul XVIII.