10 curiozități despre lumea în care trăim, care îi vor surprinde chiar și pe cei mai inteligenți oameni!

Dacă crezi că le-ai auzit pe toate până acum, să știi că te înșeli amarnic. Curiozități nu pot fi niciodată prea multe. La urma urmei, omul cât trăiește învață. Prin urmare, astăzi vom discuta despre cum o pasăre minusculă poate salva zeci de mineri de la moarte, unde peștele alterat e o delicatesă și de ce în Brazilia poți să o pățești rău de tot dacă arăți gestul “OK”.

Curiozități despre lumea înconjurătoare

1. Limita de temperatură a termometrului cu mercur este de 42 de grade Celsius.

La această temperatură începe denaturarea (coagularea) proteinelor din componența sângelui uman. Un proces similar are loc la fierberea unui ou: albușul transparent, gelatinos, devine alb și dens. Pe deasupra, sunt perturbate procesele metabolice din creier, astfel încât rezultatul este letal.

2. Notele muzicale au subtext religios.

Din copilărie știm că există 7 note muzicale: Do, Re, Mi, Fa, Sol, La, Si. Ele sunt aranjate în ordine crescătoare, unde Do este cea mai joasă, iar Si este cea mai înaltă.

Denumirile notelor muzicale așa cum le cunoaștem în prezent au apărut abia în secolul al XI-lea, după reforma muzicală a lui Guido d’Arezzo, un călugăr catolic din Ordinul Sfântului Benedict. El s-a inspirat din acrostihul Ut queant laxis, o odă dedicată lui Ioan Botezătorul. Însă mai târziu, Ut a fost înlocuit cu Do, pentru un plus de sonoritate.

UT queant laxis, REsonare fibris, MIra gestorum, FAmuli tuorum, SOLve polluti, LAbii reatum, Sancte Johannes.

3. Păsările salvau minerii de la moarte.

Canarii sunt păsări mici, cântătoare și foarte sensibile la prezența metanului în aer. În trecut, de această slăbiciune a păsării profitau minerii, care luau cu ei un canar în colivie atunci când coborau în mina. Când pasarea înceta să ciripească, minerii înțelegeau că e vremea să-și ia tălpășița.

4. În unele țări peștele alterat este o delicatesă.

În țările nordice nu uimești pe nimeni dacă mănânci pește stricat. Islandezii au un deliciu specific – hakarl, care nu e nimic altceva decât carne alterată de rechin, iar suedezii – surströmming, care e făcut din hering înăcrit.

5. În multe țări gestul “OK” este considerat necuviincios.

Au fost cazuri când turiștii au luat bătaie din cauza că acest gest inofensiv a fost interpretat greșit. De exemplu, în țările din America Latină ăsta e un mod indiscret de a-i sugera oponentului că este un zero, un ratat, o nulitate, și că te calcă pe nervi. Iar în Grecia, gestul este asociat cu homosexualitatea.

6. Păsările flamingo se nasc gri.

Păsările flamingo devin roz datorită dietei. Acestea se nasc albe sau gri, dar în scurt timp, flamingo își capătă coloritul obișnuit datorită unei diete specifice, alcătuite din alge și crustacee roșii. Sunt curios ce se va întâmpla cu părul uman, dacă omul va respecta aceeași dietă.

7. Păsările sunt mai inteligente decât par.

Dacă agiți un mușuroi de furnici, insectele imediat secretă acid formic pentru a speria atacatorul. De acest lucru profită păsările, care se lasă stropite cu acid pentru a se debarasa de paraziți.

8. Zăpada nu este întotdeauna albă.

În unele zone montane, de exemplu în Sierra Nevada, pot cădea precipitații sub formă de fulgi roz, de culoarea pepenelui verde. Mai mult decât atât, fulgii și la gust amintesc de acest fruct delicios. Fenomenul este cauzat de prezența în apă a algelor Chlamydomonas nivalis, care trăiesc în ghețari, la temperaturi scăzute și mor când temperatura depășește 5 grade Celsius.

9. Cutiile cu băuturi dietetice plutesc la suprafața apei, iar cele cu băutură obișnuită se scufundă.

Explicația este simplă: zahărul. Zaharul este mai greu decât apa și face diferența. Trage concluziile singur.

10. Tricoul era considerat lenjerie de corp pana în a doua jumătate a secolului trecut.

Până în anii ’50, să porți un tricou în public era considerat vulgar și necuviincios, aproape echivalent cu pieptul gol. Situația s-a schimbat după lansarea filmului “Un tramvai numit dorință“, unde Marlon Brando apare în tricou alb aproape în fiecare cadru. Filmul a făcut o revoluție în lumea modei, iar astăzi tricoul este un element incontestabil din garderoba fiecăruia din noi.

Bonus: Dacă vrei să faci cuburi de gheață cristaline, folosește apă fiartă în locul apei din robinet. Textura cubului este dată de impurități.

Citește și: 5 lucruri mai puțin cunoscute despre chinezi, pe care aceștia nu le afișează în public!