Locuința ta corespunde? 8 semne ale unui interior armonios

Atunci când îți amenajezi locuința, trebuie să ții cont de ergonomie, obiceiuri și să ascunzi obiectele mici. Dar asta nu e totul! Iată care sunt semnele unui interior amenajat cu cap.

1. Spațiu ergonomic

Un spațiu ergonomic înseamnă un spațiu comod pentru viața de zi cu zi. Asta ar presupune să nu te împiedici de măsuța de cafea, când treci prin cameră, să nu atingi cu capul corpul de iluminare suspendat, să-ți ajungă spațiu pentru gătit la bucătărie și să nu fie nevoie să strângi burta când treci pe lângă dulapul din dormitor.

2. Compoziții corecte

Compozițiile corecte îmbunătățesc aspectul interiorului și ceează impresia că designul a fost realizat de către un profesionist. Dacă sunt utilizate simetriile, asimetriile, elementele dinamice casa ta va părea ruptă din reviste.

3. Soluții ieftine corespunzătoare celor scumpe

Un design armonios se creează în condițiile unor cheltuieli raționale. Lucrurile ieftine par a fi de același nivel ca și cele scumpe și nu ies în evidență într-un mod neavantajos.

4. Zonare

Un interior stilat nu poate fi realizat prin amestecarea zonelor: întotdeauna se aplică delimitarea funcțională a acestora.

5. Obiceiuri zilnice

Orice spațiu armonios ia în calcul preferințele și obiceiurile locatarilor. Pentru fashioniști – o garderobă încăpătoare, pentru iubitorii de întâlniri cu prietenii – o sufragerie mare, pentru copii – o cameră sigură, cu multe activități, iar pentru iubitorii de gătit – o bucătărie funcțională.

6. Fără mobilier și accesorii inutile

Într-un interior armonios nu poate exista mobilă inutilă. Orice obiect în casă trebuie să aibă scopul și funcția sa. Dacă ceva îți ocupă spațiul, doar pentru că nu vrei să-l arunci, înseamnă că locuința ta este departe de perfecțiune.

7. Gamă de culori echilibrată

Gama de culori este încă un element – cheie al interiorului armonios. Varianta optimă este optarea pentru semitonuri, contraste nederanjante și nuanțe pastelate calde și reci.

Un design prost este trădat de: contraste prea mari, o gama exclusiv doar din tonuri „curate”, accente prea „aprinse” pe fundaluri neutre, lipsa profunzimii și a volumelor.

8. Lipsa zgomotului vizual

Într-un interior armonios cheile, telecomanda și alte fleacuri își știu locul. Se dă preferință spațiilor închise de depozitare, așa încât să nu fie prea multe obiecte mărunte la vedere.