Bureții strică totul? Deja știu cum să-mi fac locuința ca în revistele de design

Sunt deseori întrebată: „Unde găsesc un mop estetic sau o perie din lemn cum am văzut pe Remodelista?” Remodelista este un site de design interior și stil de viață, unde obiectele de uz casnic sunt la vedere, dar arată perfect, fiind în armonie cu tot interiorul. Și mie îmi place când casa arată bine, chiar dacă mopul stă undeva afișat. Majoritatea însă este nevoită să-l ascundă, pentru că cel mai probabil este din plastic și de un verde aprins.

Iată cum poți rezolva problemele de acest gen:

În primul rând, înlocuiește setul de mătură și făraș din plastic cu unul frumos din lemn ( am văzut la Zara). La fel alege și toate periile din casă, ia doar cele cu cozi din lemn, renunță la plasticul colorat. ( Se găsesc în magazinele mari de genul Aushan, IKEA sau online, pe Aliexpress)

Bureții pentru vase înlocuiește-i cu cei din lufă naturală ( i-am încercat și sunt minunați).

Lavetele, cârpele, la fel trebuie să fie de o culoare potrivită bucătăriei, să nu iasă prea mult în evidență.

Lângă chiuvetă poți pune un borcănaș din sticlă sau din ceramică, ca să pui bureții și lavetele.

Săpunul, detergentul de vase și chiar șamponul poate fi turnat în dozatoare speciale, care la fel nu vor ieși în evidență, ci vor înfrumuseța încăperea. Ca să nu le confunzi, poți cumpără stickere speciale cu inscripții.

Nu te teme să atârni cuiere din lemn sau metal pe pereți, așa cum fac cei de la Remodelista.

Cu puțin gust poți amenaja o casă ca în reviste, fără să fii nevoită să ascunzi obiectele de uz casnic, pe care le folosești în fiecare zi.

Sursa