Visele pot prezice viitorul (ezoterism)

Visele construiesc un univers aparte, care ne îmbogăţeşte viaţa. În lumea lor regăsim experienţele frumoase pe care le-am trăit, idei şi soluţii ingenioase, inclusiv premoniţii.

Pe vremuri, visele erau considerate mesaje transmise de zei. Azi, specialiştii susţin că ne ajută să fim mai creativi şi să găsim soluţii mai bune pentru problemele cu care ne confruntăm. Visele nu sunt doar succesiuni de imagini, sunete şi senzaţii, semnificaţia lor pare să fie mai profundă. Haotice sau premonitorii, reflecţia dorinţelor şi temerilor noastre ascunse, visele ne fascinează şi ne înrobesc imaginaţia.

Ce sunt visele și la ce ne ajută?

Sunt două tipuri de vise, din primul tip fac parte visele care comprimă în secunde experiențe trecute și care ne ajută. Avem nevoie de aceste vise, aceste vise sunt dacă vreți, o defragmentare a memoriei noastre, au rolul de a procesa informațiile primite și de a le rafina pentru a le aplica mai eficient pe viitor. Astfel se face că dacă astăzi ai un joc nou pe calculator și nu prea te pricepi să îl joci, după o noapte de somn în care visezi anumite chestii mici, mari, sesizabile sau nu din joc, a doua zi ești mai bun la el. Practic, visele iau informații din trecut și caută să vadă cum pot fi acestea folosite în viitor.

Al doilea tip de vise reprezintă proiecția viitorului, practic în aceste vise suntem deja în viitor. Sunt simulări ale unor anumite întâmplări în care este posibil să ne regăsim în viitor și practic, aceste vise testează posibilități pentru acele situații din viitor în care este posibil să trebuiască să ne descurcăm. Este modul sigur în care putem să testăm diverse scenarii fără a avea nicio consecință asupra noastră pentru că pentru a scăpa nu trebuie decât sî ne trezim.

Ne antrenează astfel pentru a putea atinge potențialul nostru maxim, și creativitatea prin faptul că putem vedea lucrurile mult mai clar atunci când ne gândim la ele în vis, și ne ajută să gândim dintr-o perspectivă subiectivă dat fiind faptul că asocierile pe care le facem sunt mai mult intuitive decât procesate cum am face dacă am fi trezi.

De altfel, prin intermediul coșmarurilor, creierul ne pregătește pentru a face față unor situații înfricoșătoare, amenințătoare sau stresante. O caracteristică deosebită a acestuia este faptul că adaptează coșmarurile pe măsură ce înaintăm în vârstă astfel încât situațiile simulate să fie de actualitate: dacă atunci când suntem copii visăm că suntem fugăriți de câini, ne pierdem de mămica sau altele asemenea, atunci când suntem adulți visăm că facem accident cu mașina, ne moare o rudă, etc.

Atunci când dormim, suntem de fapt conștienți și încercăm să ne dăm seama ce este important la ceea ce ni s-a întâmplat și cum se leagă de celelalte întâmplări care ne-au afectat și să ne dăm seama ce înseamnă pentru viitorul nostru. Visele reprezintă o unealtă importantă care ne ajută să învățăm, o cheie spre creativitate și chiar supraviețuire, o fereastră spre sinele nostru secret. Prin intermediul viselor, aceste adevărate aventuri pe parcursul nopții, creierul ne pregătește pentru a face față zilei care urmează.

window.sc_adv_out || []).push
error: Content is protected !!