Tortura psihologică numită “Camera albă” distruge psihicul uman

S-a adeverit că culoarea poate fi folosită ca metodă  de tortură. Se numeşte “Camera albă” şi reprezintă una dintre formele cele mai periculoase a tulburării psihice. Această metodă nu e nouă, dar ea a căpătat o popularitate sumbră din timpul conflictelor militare recente din Iran.

“Camera albă” – este o formă de tortură psihologică sub forma unei izolări complete şi limitarea informaţiei senzoriale pentru prizonieri. 

Prizonierul este închis într-o cameră cu pereţii absolut albi. Lenjeria de pat, hainele de închisoare, lumina şi toate celelalte sunt albe, iar mâncarea servită este orezul alb. Mai mult chiar, limitarea informaţiei senzoriale este provocată nu numai de culoare , ci şi de  liniştea deplină. Prizonierul e ţinut în cameră şi nu are voie să converseze cu nimeni.  Dacă prizonierul vrea la toaletă, el trebuie să strecoare pe sub uşă paznicului un bilet alb în calitate de semnal.  Încălţămintea paznicului e atât de silenţioasă , încât prizonierul nu poate auzi niciun sunet, în afară de cele pe el însuşi le face.

Totul în camera de închisoare e alb, inclusiv mâncarea. Mai mult chiar, în cameră şi în jurul ei domină o linişte deplină, prizonierul poate au auzi doar sunetele produse de el însuşi. 

Precum vedeţi, tortura “Camera albă” nu are nimic în comun cu bătaia sau cu durerea. Oricum, aceasta este mai rău, pentru că  ţinta loviturilor este creierul dvs. Scopul acestui tip de pedeapsă, de regulă, constă în aceea de a-i inspira frica prizonierului, deşi consecinţele sunt mai periculoase decât “un prizonier speriat”.

Prizonierul începe treptat să se piardă ca personalitate. El nu-şi poate aminti cine este el şi de unde e. În plus, la el apare fobia în legătură cu culoarea albă.

Rezultatul acestei torturi este distrugerea personalităţii şi tocirea sentimentelor. În afară de asta, la prizonier apare fobia faţă de culoarea albă. Şi el nu mai recunoaşte oamenii. 

În vremurile noastre, tortura “Camera albă” a fost folosită de Garda Revoluţionară din Iran. Prizonierii erau, preponderent, jurnaliştii. Amir Farvahar, unul dintre prizonier, a descris mai târziu experienţa sa ca fiind una asurzitoare şi brutală. Cazul lui Farvahar a fost documentat de organizaţia “Amnistia Internaţională” în anul 2004.

În anul 2004, pe Amir Farvahar – deţinutul “Camerei albe” iraniene l-au torturat timp de 8 luni. Până în ziua de astăzi el nu se poate izbăvi de coşmarurile care îl bântuie când îşi aminteşte de timpul petrecut în acea cameră. 

“Am stat acolo 8 luni şi , în rezultat, nu puteam să-mi amintesc feţele părinţilor” – spune Farvahar. “Când am ieşit la libertate, să mă numeşti om normal era imposibil. ”

Asemenea exemple s-au întâmplat în Islandia, SUA, Venezuela. Tortura “Camera albă” are un impact psihologic care îl distruge pe prizonier şi acesta nu îşi poate reveni nici după ce a ieşit de acolo. Într-o anumită măsură, pot ajuta sesiunile psihiatrice, dar însănătoşirea deplină ar fi doar un vis al acestor foşti deţinuţi.

Dacă omul a trecut prin “Camera albă”, el nu va reveni la normal. Pustietatea interioară îi rămâne până la sfărşitul vieţii.

Sursa