Ți-e frică de riduri? Află de ce râde Sharon Stone de ele!

E adevărat, îmbătrânesc. Dar mă bucur de acest proces.

În prima parte a vieții, înfățișarea ta – e ceea cu ce te-ai născut. În a doua parte a vieții – ea devine așa cum o meriți.

Pare banal, dar am realizat pentru prima dată că arăt bine doar după ce am văzut filmul ” Basic Instinct”.

Poți să te urăști mult pe tine însăți pentru ceea ce ai făcut în prima parte a vieții, dar asta nu înseamnă că în cea de-a doua jumătate nu trebuie să faci nimic jucând golf.

Nu vreau să-mi ascund vârsta. Pur și simplu vreau să fiu femeie, care arată cât se poate de bine la vârsta ei.

Când trecusem de vârsta de 40 de ani, m-am închis în baie și mi-am zis că nu ies până nu mă accept eu pe mine însămi, așa cum sunt.

N-am reușit în cele mai importante lucruri din viață. N-am avut noroc de sănătate. N-am avut parte de o căsnicie fericită. Dar am hotărât să fiu tare și să-mi continui viața.

Am un scop – să îmbătrânesc fiind calmă. În 2001 am suferit hemoragie intracraniană. Așa că am simțit care poate fi alternativa procesului de îmbătrânire. Hemoragia a durat 9 zile și știam că puțini supraviețuiesc în asemenea cazuri. Am reușit însă să mă descurc. Apoi timp de doi ani am învățat din nou să merg, să vorbesc și să citesc. După asta îmi par ridicole discuțiile cu privire la problema ridurilor.

În SUA trăiesc 400 de mii de blonde cu aceeași formă a nasului. Chiar le consideră cineva atrăgătoare!?

Ava Gardner a fost cea mai frumoasă femeie din lume. De ce? Pentru că nu făcea nimic cu corpul ei. Ea arăta ca femeie și nu încerca să arate ca o fată.

Când vezi cum îți cresc copiii, începi să înțelegi mai bine viața și propria-ți persoană.

La 58 de ani am înțeles că frumusețea provine din interior. Ca să fii frumoasă trebuie să faci zilnic ceea ce-ți place. Mie îmi place să dansez și fac asta cu ardoare.

sursa

window.sc_adv_out || []).push
error: Content is protected !!