20 de Probleme casnice, care pot fi soluționate cu ajutorul Bicarbonatului de Sodiu!

Bicarbonatul de sodiu nu doar că face copturile puhave, dar mai poate fi de folos pentru menținerea curățeniei și a prospețimii în casă. Acesta este pur și simplu de neînlocuit în lupta cu mirosurile neplăcute.

1.Scoate petele de pe containerele alimentare

Resturile de mâncare pot lăsa urme pe recipientele alimentare din plastic. Pentru a le împrospăta, șterge-le cu un burete și bicarbonat de sodiu sau lasă-le la înmuiat într-un amestec pregătit din 4 linguri de bicarbonat și 1 litru de apă.

2.Mirosul neplăcut din frigider

Nu îți mai face griji că frigiderul tău va mirosi urât. Lasă o cutie deschisă cu bicarbonat, acesta absoarbe toate mirosurile dar și curăță foarte bine interiorul frigiderului.

3.Fructele și legumele

Adaugă puțin bicarbonat de sodiu în apa în care speli fructele și legumele cumpărate. Astfel vei scăpa de microbi și substanțele toxice.

4.Suprafețele murdare de la bucătărie

Practic orice pată de la bucătărie poate fi curățată cu ajutorul bicarbonatului de sodiu. Amestecă-l cu apă și șterge toată suprafața de lucru, chiuveta, cuptorul cu microunde, hota și chiar vesela.

5.Tigăile de grăsime

Rămășițele de mâncare și de grăsime se scot cu ușurință dacă adaugi la detergentul de vase puțin bicarbonat de sodiu. Lasă vasele la înmuiat în apă fierbinte, adaugă bicarbonat și folsește partea aspră a buretelui. Rezultatul te va suprinde!

6.Tocătoarele

Tocătoarele pot fi împrospătate dacă presori acest praf pe suprafața lor, șterge bine cu un burete apoi clătește cu apă.

7.Mirosul neplăcut din pătuțul animalelor de companie

Presoară puțin bicarbonat de sodiu peste suprafața pătuțului, așteaptă 15 minute apoi folosește aspiratorul pentru a le curăța.

8.Jucăriile copiilor

Împrospătează jucăriile copiilor, ștergându-le cu un amestec de apă și bicarbonat de sodiu – asta le va curăța de murdărie, microbi și pete.

9.Coșul de gunoi

Coșul de gunoi își pierde mirosul urât dacă presori bicarbonat pe fundul acestuia, apoi îl speli și îl clătești bine.

10.Mucegaiul din baie

Îndepărtează cu grijă petele de pe suprafața căzii, chiuvetei, perdelei de duș și a gresiei. Folosește un burete și puțin bicarbonat de sodiu.

11.Podeaua

Scapă de urmele de mizerie de pe podelele rezistente la apă cu ajutorul bicarbonatului de sodiu. Adaugă într-o găleată cu apă 1/2 de cană de bicarbonat. Șterge totul cu mopul.

12.Rufele 

Bicarbonatul de sodiu sporește puterea de curățare a detergentului de rufe. Adaugă 1/2 căni de bicarbonat în compartimentul pentru detergent al mașinii de spălat. Acesta reglează pH-ul apei.

13.Mirosul de canalizare

Neutralizează mirosul persistent de canalizare punând o jumătate de ceașcă de bicarbonat chiar în canalizare sau chiuvetă, apoi toarnă apă fierbinte peste.

14.Mirosul din adidași

Mirosul de transpirație din adidași va dispărea dacă vei presăra bicarbonat în interiorul acestora și vei lăsa să acționeze peste noapte sau cât mai mult posibil. Nu uita să scuturi bine încălțămintea înainte de utilizare!

15.Jucăriile de pluș

Jucăriile de pluș, preferate ale copiilor, pot fi curățate cu un duș uscat de bicarbonat. Presoară praful printre ele și lasă să acționeze 15 minute, după care scutură-le bine apoi periază-le.

16.Grătarul

Poți curăța în mod natural grătarul cu ajutorul bicarbonatului de sodiu. Folosește o perie umedă și puțin bicarbonat pentru a freca grilajele grătarului.

17.Mobilierul de grădină

Înainte de a scoate mobilierul de grădină, șterge-l cu un amestec din apă și bicarbonat de sodiu. Iar înainte de a-l strânge pe iarnă, presoară puțin bicarbonat pentru ca acesta să-și păstreze prospețimea.

18.Dulapurile

Pune o cutie deschisă de bicarbonat de sodiu pe un raft din dulap pentru a absorbi toate mirosurile neplăcute. Poți adăuga câteva picături de ulei esențial preferat. Acesta va ține moliile la distanță.

19.Bureții de bucătărie

Scufundă bureții de bucătărie într-o soluție preparată din patru lingurițe de bicarbonat și un litru de apă. Mirosurile urâte vor fi îndepărtate foarte rapid.

20.Urmele lăsate de pahare

Dacă ai lăsat urme pe suprafața mobilierului, utilizează următoarea metodă pentru a scăpa de ele: ia o porție de pastă de dinți albă (nu gel) și o porție de bicarbonat de sodiu. Cu o cârpă umedă aplică amestecul pe urmele nedorite și șterge bine suprafața. Apoi șterge cu o cârpă moale pentru a lustrui mobilierul ca de obicei.