Plantele au suflet, plantele simt și plantele tac (ezoterism)

Una dintre cele mai ciudate filosofii a lumii provine din cultura chineză și susține că nu doar oamenii au suflet, ci și copacii. Vechii înțelepți susțin că aceștia se află pe pământ pentru a fi ascultătorii tuturor celor care vor să vorbească.

E posibil ca un copac să ia viață în deșert? Da, iar după cum au lăsat scris preoții cu câteva secole în urmă, copacii sunt trimiși de stăpânul lumii pentru a-i asculta pe cei care vor să vorbească, pentru a aduce pacea în sufletele oamenilor răniți și pentru a acompania oamenii huliți în pustiu. Tot ei spun că un copac nu se diferențiază cu mult de un om: dă viață roadelor, plânge, suferă, moare. Legenda spune că, dacă tai un copac, vei purta toată viața în suflet suferință celor care erau destinați să se spovedească la umbra lui.

Plantele fac parte din viaţa noastră, mai mult decât ne aşteptăm. Începând de la respiraţie, hrană şi relaxare, plantele sunt cele care ne asigură că toate cele enumerate se întâmplă constant şi într-un sens bun.

Dacă vă întrebaţi cum ar fi o zi fără plante, fără vegetaţie, cred că deja aveţi o tresărire neplăcută. Plantele ne asigură oxigen, hrană, combustibili, mediu de viaţă şi de relaxare.

Cleve Backster, cel care a inventat şi a pus în practică detectorul de minciuni, a avut o experienţă extraordinară cu o plantă. Au urmat, apoi, mai multe experimente făcute de acesta şi în final concluzia lui a fost că plantele au memorie, au propriul fel de a comunica, că reacţionează la diverse probleme și pot anticipa pericole, însă semnalele emise de ele nu sunt încă perceptibile pentru oameni.

Există o carte dedicată acestor aspecte ale vieţii plantelor, scrisă de Peter Tompkins şi Cristopher Bird, “Viaţă secretă a plantelor” în care sunt relatate şi experimente făcute de oameni de ştiinţă asupra plantelor, cât şi diverse alte întâmplări care, în final, confirmă că plantele percep comunicarea noastră, a oamenilor şi că reacţionează.

Astfel, nu mai pare anormal de ce salata creşte mai bine dacă are muzică, de ce florile se ofilesc mai repede în casă atunci când ne certăm de faţă cu ele sau de ce o plantă rezistă mai mult dacă îi vorbim frumos.

Până şi Aristotel spunea că plantele au suflet, iar apoi diverşi oameni de ştiinţă începând cu Cari von Linne, considerat părintele botanicii moderne, Charles Darwin, cunoscut pentru atâtea teorii legate de apariţia omului şi apoi Raoul France, toţi au demonstrat că plantele sunt organisme dotate cu o inteligenţă şi o sensibilitate aparte, că ele comunică cu oamenii sau cu restul fiinţelor, însă mai lent, din acest motiv nu sunt percepute, au alt ritm biologic.

Este extraordinar cum lucerna, o plantă nu atât de nobilă, are capacitatea să ajungă la 12 metri în pământ pentru a găsi sursa de apă, pe timp de secetă. Ea ştie să își întindă rădăcinile şi să ajungă exact unde trebuie ca să îşi poată menţine viaţa ei şi automat şi viaţa animalelor care depind de ea.

Se poate spune că plantele dau dovadă de un altruism maxim, comparativ cu celelalte organisme vii şi poate că au cel mai bine conturată conştiinţa unui univers natural, în care fiecare viaţă este legată de o alta, fiecare organism poate transmite ceva bun celorlalte.

Cum simt plantele?

Michael Pollan, autorul cărților „The Omnivore’s Dilemma“ și „The Botany of Desire“ susține că plantele răspund la anestezicele umane, dar produc și propriii compuși care sunt anestezici și pentru noi. Însă oamenii de știință sunt reticenți în a spune că plantele răspund la durere. Modul în care plantele simt și reacționează rămâne oarecum necunoscut. Ele nu au celule nervoase, dar au un sistem care transmite semnale electrice și chiar produce neurotransmițători, similari cu dopamina, serotonina și alte substanțe chimice pe care creierul uman le folosește pentru a trimite semnale.

Atunci când vine vorba despre capacitatea de memorare a plantelor, Pollan descrie o cercetare care sugerează că planta Mimosa Pudica poate învăța din experiență. Această plantă, care se aseamănă cu feriga, își retrage frunzele temporar atunci când este atinsă. Cu ajutorul unei invenții speciale, planta a fost atinsă ușor (fără a fi rănită) la intervale de 5 secunde. După câteva reprize, aceasta a încetat să mai răspundă, ca și cum ar fi considerat stimulul irelevant. Aceasta este o parte foarte importantă a învățării: adaptarea pentru a afla ce poți ignora în siguranță în mediul tău. Atunci când au fost scuturate, plantele au reacționat din nou ca și cum s-ar afla în pericol. Experimentul a continuat timp de o lună, iar plantele au continuat să își amintească lecția.

Plantele trebuie să fie tratate cu dragoste, cu răbdare, ca nişte prieteni aparent tăcuţi, să fie îngrijite şi să încercăm să le detectăm mesajele trimise către noi.