Oamenii de știință au inventat „apă uscată”

Pare o contradicție în termeni, dar oamenii de știință au creat „apă uscată”. Substanța are o textură asemănătoare cu cea a zahărului pudră, iar inventatorii ei se așteaptă să devină un succes comercial.

Fiecare particulă de apă uscată conține o picătură infimă de apă înconjurată de o „cămașă” de cuarț nisipos. De fapt, 95% din apă uscată este apă „udă”, iar una dintre proprietățile ei cheie este puternica abilitate de a absorbi gazele.

Oamenii de știință cred că apa uscată ar putea fi folosită mai ales în combaterea încălzirii globale, prin absorbirea și reținerea gazelor cu efect de seră din atmosferă, cum ar fi dioxidul de carbon. Testele au arătat că noua substanță este de trei ori mai eficientă în acest sens decât apa obișnuită.

De asemenea, apa uscată s-ar putea dovedi folositoare și ca mediu de stocare pentru metan ori pentru lărgirea potențialului energetic al surselor de gaze naturale.

O altă aplicație a apei uscate, demonstrată de dr. Ben Carter de la Universitatea din Liverpool, este folosirea ei pe post de catalizator pentru accelerarea reacțiilor dintre hidrogen și acidul maleic. Această interacțiune produce acid succinic, un material-cheie întrebuințat în industria farmaceutică, în cea alimentară, precum și în cazul multor altor produse de consum.

Tehnologia ar putea fi adaptată și pentru realizarea diferitelor emulsii „uscate”, mixturi din două sau mai multe lichide imiscibile (care nu pot fi amestecate), cum ar fi uleiul și apa, cred cercetătorii. Emulsiile uscate ar putea înlesni și face mai sigure stocarea și transportarea lichidelor primejdioase.