O lecție de preț pe care ți-o poate oferi doar un prieten adevărat

Mi-am făcut un nou prieten, el are 25 de ani, eu 28. Avem multe în comun, inclusiv aceleași viziuni asupra vieții. În fiecare săptămână el și își vizitează tatăl la cimitir. Acesta a decedat când prietenul meu avea 16 ani. Toți prietenii sunt impresionați de cât de mult își iubește el tatăl.

Timp de 10 ani el vine la mormântul lui și întotdeauna le vorbește tuturor numai cuvinte frumoase despre tatăl său și că vrea să fie ca el, să fie mai bun. Și i-a reușit.

A devenit un om de succes, a pornit o afacere în care totul mergea ca pe roate însă în viața personală nu i-a cam mers. Asta deși era o partidă foarte bună: un loc de muncă perfect, un stil de viață sănătos, o educație bună. Avea o mulțime de admiratoare, însă oricum o bună perioadă a fost singur.

Într-o zi ne-a anunțat că a găsit o fată minunată. Radia de fericire și noi ne-am bucurat sincer pentru el. Relația lor s-a închegat, totul mergea spre nuntă. Nouă ne-a plăcut de ea, la fel ca și amicilor noștri, în afară de un detaliu.

Tânăra era mamă a unui băiețel de 2 ani, pe care îl creștea singură.

Deși pe el acest fapt deloc nu-l preocupa, ceilalți prieteni se pare că erau deranjați de asta. Chipurile, nu este cea mai bună alegere, de ce să aibă grijă de un copil străin. Deși noi cu soția nu ne-am implicat, văzându-l că este fericit.

Într-o zi ne-am adunat cu toții și unul dintre prietenii noștri a decis să-i explice de ce nu ar trebui să aleagă o fată cu un trecut trist.

El a tăcut un pic, după care i-a răspuns:

– Eu merg la cimitir la tatăl meu mai bine de 10 ani. El este cel mai bun exemplu pentru mine. Eu vreau să fiu așa cum a fost el. Tatăl meu s-a căsătorit cu mama mea pe când eu eram copil. Dar nu am simțit niciodată că îmi este tată vitreg. Era cel mai adevărat tată pe care puteam să-l am, deși pe tatăl meu biologic nu l-am cunoscut niciodată.

Sursa

window.sc_adv_out || []).push
error: Content is protected !!