O istorie superbă din care ai ce să înveți și tu. Află de ce impresiile sunt mai importante decât dezamăgirile

Avioane, aeroporturi, restaurante, hotele. Bărbați. Femei. Toți se grăbesc undeva, fiecare se gândește la ceva. La cineva.

El a stat în fața mea 48 de minute. Exact atât noi am așteptat aterizarea. La fiecare 6 minute el se distrăgea de la MacBook-ul său și mă privea timp de 7 secunde. Aproximativ la fiecare 12 minute suna telefonul său. Apelurile telefonice de 2 minute țineau de serviciu, iar unul de 4 minute, la sigur nu era despre afaceri, fiindcă vorbea cu o „dulceață”. Ah, m-am gândit eu, ce dezamăgire… El era foarte concentrat și implicat, se vedea că e dependent de munca sa, aveam impresia că procură niște acțiuni chiar în acel moment.

Eu uneori îmi imaginez cum este viața unor oameni necunoscuți și încerc să-i „citesc”. Uimitor, dar deseori presupunerile mele se adeveresc. Chiar am început să cred că mă pricep bine în oameni. Iată așa o naivitate stupidă.

Cred că joacă la bursă. E tânăr, atrăgător și este aproape de succes. O cămașă scumpă, ușor șifonată, o tunsoare stilată, dar care necesită reînnoire, părul pieptănat în spate, însă bretonul îi mai vine peste ochi, nebărbierit de câteva zile. În toate se simte nepăsare și gust. Este sigur pe sine. Cred că e bun la pat, dar de fapt se gândește doar la propria persoană. Are o mașină destul de bună, iar „dulceața” îl așteaptă în capitală. Ea în general deseori îl așteaptă. Este un jucător în carieră și un jucător în viață. Ochii îi sclipesc, are multă energie, are o părere bună despre sine. Uită s-o sune pe mama, dar îi plac animalele de companie, în special pisicile, în avion va servi o cafea fără zahăr, va renunța să mănânce. Mă privește prea des pe mine, pentru a fi fidel, la sigur își imaginează cum voi arăta în mașina lui. Mama mă-sii, este interesat de picioarele mele. Este ușor pervers, dar este mândru de asta. Încearcă din nou să lucreze…

Desigur, că a stat lângă mine în avion, m-a ajutat să-mi pună geanta pe raftul de sus și, desigur, că am început să comunicăm, trebuia cumva să-mi confirm ipoteza?

El merge după lucrurile surorii sale. Ea e mai mare ca el cu 2 ani, dar el o numește „dulceață” și ea luptă cu o boală grea deja de un an. Are cancer. Și, da, ea iubește încălțămintea cu platformă, de aceea era interesat de sandalele mele timp de 48 de minute. Voia să mă întrebe de unde le-am cumpărat, dar s-a rușinat. În aeroport citea despre noile metode de tratament și încerca să caute un spital potrivit în Germania. Cafeaua a fost fără zahar, dar masa am luat-o ambii. Și, apropo, am niște ochi „foarte expresivi și plini de viață”.

Deja a doua oară în ultima vreme greșesc atât de grav, încercând să citesc o persoană. Cred că o s-o închei cu această activitate.

Este pentru prima oară când universul meu imaginar s-a dovedit a fi doar un meteorit care se deplasa cu o viteză uriașă. El era minunat, dar a lovit tare și mi-a lăsat o arsură. O înghițitură de dezamăgire, o suflare de indignare, „ Vă rog, continuați deplasarea”.

Noi nu putem ști ce se întâmplă în mintea altor oameni și, după părerea mea, asta e minunat. În primul rând, ar trebui să ne cunoaștem mai bine pe noi înșine. Însă noi, totuși, încercăm să ghicim, să creăm teorii, în mintea noastră suntem atât de perspicace, dar în realitate, atât de idioți… Însă, pe naiba, ce ne face viața atât de interesantă, iar relația dintre un bărbat și o femeie – o adevărată magie. Dezamăgirile nu sunt atât de importante, impresiile – iată ce e cu mult mai important.

Autor: Anastasia Scorohodova

Sursa

window.sc_adv_out || []).push
error: Content is protected !!