Lecția învățată de un bărbat după ce a fost părăsit „subit” de soție. Te va emoționa la culme povestea lui!

Nu o singură dată, diverse experiențe de viață au arătat că bărbații încep să prețuiască ceea ce au avut numai după ce au pierdut. Nu știm din ce cauză se întâmplă asta, dar în foarte multe cupluri după câțiva ani de căsătorie, relația trece pe un regim de „autopilot”, iar când unul dintre ei, aparent fără motiv, decide să plece, celălalt rămâne perplex.

Am decis să vă povestim în acest articol o istorie reală din viața unui bărbat care și-a pierdut femeia pe care a iubit-o din cauza ignoranței și nepăsării sale.

Relația lor a început pe când el avea 23 de ani, iar ea 18. Peste 5 ani s-au căsătorit, iar peste un an, în familia lor s-a născut și un băiețel.  Inițial, totul mergea perfect, el avea o afacere în domeniul construcțiilor, ea avea grijă de copil, până ce într-un moment neașteptat pentru el, ea l-a anunțat că îl părăsește, la 6 ani de la căsătorie.

Din spusele bărbatului, el s-ar fi așteptat că poate pierde averea sau afacerea, dar în niciun caz nu se așteptase că își poate pierde astfel soția.

Cum și e tipic bărbaților, după această despărțire subită, el s-a îmbătat, iar a doua zi au început să-i vină mințile la cap. Și cu cât mai mult analiza, cu atât mai mult își conștientiza greșelile.

Începutul relației, ca și în majoritatea cazurilor, a fost și la ei plin de iubire, afecțiune și atenție. Deși ea se mai supăra uneori pe el că stătea prea mult la bere cu băieții, un buchet de flori sau un cadou, de obicei, salva situația.

După o perioadă, lucrurile au început să se schimbe. Lui îi plăcea că ea îl aștepta acasă cu masa pregătită, că este o bună gospodină și mamă, dar dincolo de toate astea nu privea. El cu problemele lui, ea cu ale sale, deși se ascultau reciproc, nu se mai auzeau.

Plus la toate, el mai obișnuia să dispară pentru câteva zile cu telefonul deconectat când avea probleme la serviciu. Apoi se întorcea și ea era nevoită să-l ierte.

Ultima perioadă el chiar s-a mutat cu dormitul în altă cameră, chipurile se trezește devreme și să n-o deranjeze pe ea și pe copil. Comunicau tot mai rar, au început să fie doi străini într-o casă plină de amintiri. Deși el încerca să repare totul cu daruri, așa cum obișnuia, de la o vreme încoace nu mai aveau efectul scontat.

În schimb, a avut un efect cutremurător asupra lui – despărțirea. Regretele și conștientizarea l-au făcut să înțeleagă că a fost doar vina lui, că ea e iubirea vieții lui, pe care el a „omorât-o” emoțional și a făcut-o să sufere.

El a fost cel care a schimbat-o dintr-o fată pură și iubitoare, într-o femeie rece, fără suflet, dezamăgită de bărbați.

A rămas doar el cu florile, cadourile, banii și amintirile sale despre viața lor minunată, pe care nu a avut timp și chef s-o vadă.

Și a mai rămas și cu un sfat prețios pentru cei care să nu-i repete greșeala: „Dacă Dumnezeu ți-a dat un om drag – ai grijă de el. Femeia este o floare –  nu tolerează minciuna, umilința, grosolănia. Iubește-o și spune-i asta mereu!”

Foto: pexels.com