Istoria prizonierei din tabloul ,,Necunoscuta” a lui Ivan Kramskoi

Una dintre cele mai misterioase lucrări a celebrului pictor rus. Acest lucru se datorează faptului că Ivan Kramskoy, în ciuda tuturor insistenţelor, a refuzat categoric să dezvăluie vreodată identitatea femeii din portret sau să dea detalii legate de persoana ei -atitudine care îi era total nespecifică. Atunci când era întrebat cine este protagonista, artistul răspundea invariabil: “O necunoscută”…

1

Pe 24 martie 1883, într-unul din ziarele centrale ale Sankt-Petersburgului,  apare un articol despre expoziţia de pictură unde va fi expusă, în premieră, ultima lucrare a lui Ivan Kramskoy – “Necunoscuta”:

“O doamnă într-o trăsură, la ora promenadei pe prospectul Nevsky, între orele trei şi cinci după amiază, înveşmântată într-o haină de catifea cu blană, de o frumuseţe oacheşă, arogantă, semi-ţigănească” – aşa o descria scriitorul Petr Boborâkin în acel articol. În următoarele zile aproape tot Sankt-Petersburgul s-a înghesuit, intrigat,  s-o vadă pe misterioasa necunoscută… Luat prin surprindere de acest interes exagerat al publicului şi nefiind în stare să-şi stăpînească emoţiile, Kramskoy a plecat de la expoziţie,  hotărând să se întoarcă doar spre sfârşitul ceremoniei de deschidere. Dar, când s-a întors,  deja de la uşă mulţimea entuziasmată l-a ridicat pe braţe şi l-a dus înăuntru. Succesul era fulminant. Erau prezenţi duci şi industriaşi, comercianţi şi bancheri, scriitori şi artişti, studenţi la arte şi colegi de breaslă.

2

Însă, cu toată atmosfera euforică din jurul său, artistul era disperat şi descurajat. La expoziţie venise, dar şi plecase imediat prietenul lui de suflet, bogatul mecenat Tretiakov, care preţuia opera lui Kramskoy mai presus de toţi banii şi care îl cunoştea cel mai bine pe artist.  Tretiakov cumpărase până la acel moment toate lucrările disponibile ale prietenului sau , el fiind cel mai fidel susţinător financiar şi sincer admirator al operei acestuia.  De data aceasta însă, Tretiakov a stat un timp în tăcere, contemplând portretul, a ascultat îngândurat speech-urile admirative  apoi,  fără să spună o vorbă, s-a întors şi a plecat de la recepţie…

Adevărul despre această lucrare rămâne şi azi o taină bine încuiată. Asta pentru că, în ciuda multiplelor bârfe şi supoziţii, Kramskoy nu a lăsat  nicăieri, nici măcar în jurnalele sale intime sau în corespondenţa personală bogată vreo  informaţie sau vreo aluzie cât de mică în acest sens – nimeni, nici chiar apropiaţii  nu au văzut, când a pictat-o şi nici cine i-a pozat.

3

Una  dintre variantele, conform căreia portretul reprezintă o femeie întreţinută, demi-monde, o metresă, (titlu  considerat o mare ruşine pentru o femeie la acea vreme)  este confirmată  de principalul cercetător şi istoric  al  galeriei  Tretiakov din Sankt- Petersburg, Tatiana Carpova. Ea susţine că mecenatul Tretiakov, care odată, într-o discuţie cu scriitorul Lev Tolstoi i-a spus acestuia că el achiziţionează pentru galeria sa de artă tot ce este mai de preţ în arta rusă, cu excepţia obscenităţilor, a intuit în această lucrare ceva nu neapărat vulgar, ci adulterin, sfidător, contra moralei. Din acest motiv nu a dorit să-l cumpere. De altfel, mulţi critici de artă au supranumit tabloul “Dama rusă cu camelii”, sugerând că protagonista îşi câştiga existenţa vânzându-şi corpul.

Argumentele erau următoarele: portretul fusese expus în martie 1883, iar eroina era imbrăcată după ultima modă din Paris, sezonul iarna 83. Pe cap Necunoscuta poartă o pălărie cu pană  de la “Francisc”, cel mai luxos model al sezonului, este îmbrăcată cu un mantou de croială “Skobelew”, de asemenea ultimul “răcnet” şi poartă mănuşi fine suedeze, extrem de scumpe.

Acele modele ultra-noi nici măcar nu apăruseră  încă în Sankt-Petersburg şi, având în vedere că marile familii de aristocraţi ruşi  erau la acea vreme destul de scăpătate, o aristocrată veritabilă nu şi-ar fi putut permite luxul de a comanda ultimile modele de haine de la marile case de modă din Paris.

4

 

O doamnă din înalta societate, de viţă nobilă,  purta cu demnitate, desigur,  doar  lucruri clasice, de calitate, dar cu un pas în urma modei. Asemenea mofturi îşi puteau satisface doar fiicele comersanţilor proaspăt îmbogăţiţi de prin provincie, ahtiate să cumpere de la blănuri şi diamante, până la titluri nobiliare, sau femeile întreţinute, amantele marilor bogătaşi. Doar aceste categorii de femei îşi permiteau să fie în pas cu moda mondială, încă de la începutul sezonului. În concluzie, această versiune sugerează că chipul femeii din tablou este unul colectiv, pictat de pe mai multe modele-curtezane, fiecare din ele împrumutând chipului femeii din imagine câte ceva din trăsăturile sale – rezultând amanta de lux tipică  a acelor vremuri.

O a doua variantă are legătură cu cel mai mare scandal romantic de la acea vreme. Protagonişti – ţarul Alexandru al II-lea şi frumoasa contesă Ekaterina Dolgorukaya, care trăiau o poveste de iubire interzisă de peste 14 ani.

Ţarul fusese un mare fustangiu şi admirator al frumuseţii feminine dar, întîlnind-o la vârsta de 47 de ani pe frumoasa de viţă nobilă, de numai 18 ani, el s-a îndrăgostit atât de tare, încât a întrerupt orice relaţii apropiate atât cu alte femei, cât şi cu propria soţie, ţarina Rusiei, declarându-i Ecaterinei că ea este unica şi adevărata lui soţie în faţa lui Dumnezeu şi că o va lua de soţie în mod legal, de îndată ce va avea posibilitatea.

5

 

De altfel, Alexandru s-a ţinut de cuvânt şi ei s-au şi căsătorit în secret, după aproape 15 ani, având deja trei copii măricei, la un an după moartea ţarinei. La vremea când Kramskoy începuse să picteze portretul, prin 1880, scandalul era în floare, curtea renegând-o pe Ecaterina şi copiii ei, deoarece se răspândise zvonul că Alexandru al II-lea ar vrea s-o cazeze pe iubita sa în palatul Imperial, nu departe de apartamentele proprii, unde era şi impărăteasa, grav bolnavă. Familia regală, copiii legali se opuneau cu vehemenţă.

Atunci, se spune că femeia s-ar fi dus la Kramskoy şi i-ar fi comandat acest portret, cerând ca pe fundal să apară palatul imperial  Anicikov, unde Ţarul locuia cu soţia şi copiii legali, iar ea să fie înfăţişată cu o expresie anume a feţei, una care să-i exprime întregul dispreţ pentru convenienţele şi ipocrizia vremii şi pentru opinia publică. Soarta a vrut ca în timp ce se picta portretul, ţarina să moară, iubiţii să se căsătorească  însă, la scurt timp, destinatarul – ţarul Alexandru al Rusiei, să fie ucis într-un atac terorist cu bombă, iar Ecaterina, devenită soţia lui morganatică(aşa se numeau căsătoriile capetelor încoronate, care nu dădeau drept de preempţiune la tron), devastată de moartea bărbatului iubit, să părăsească  Rusia definitiv, exilată,  rămânănd fidelă memoriei lui Alexandru  până în ultima zi a vieţii sale, în 1922. Apucaseră să trăiască la palatul imperial, împreună cu cei trei copii ai lor, puţin mai mult de un an – probabil cel mai fericit din viaţa lor.  Astfel, nerevendicat, tabloul “Necunoscuta” rămâne în patrimoniul statului rus.

window.sc_adv_out || []).push
error: Content is protected !!