Iată cum l-a răsplătit soarta pe bărbatul care după moartea soției a crescut singur 6 copii! 16 imagini care te pătrund până la lacrimi

În vârsta de 31 de ani, Anton Cudreavțev a devenit cunoscut pentru faptul că odată cu decesul soției sale, a rămas să crească de unul singur șase copii. A rămas văduv,  după ce consoarta i-a fost răpusă de cancer.

Tragedia le-a răsturnat viața pe neașteptate, în momentul în care cuplul deja avea trei copii, iar soția aflase că urma să mai aducă pe lume un triplet. Femeia a ales să-și sacrifice viața pentru a da viață copiilor concepuți.

Cazul a fost mediatizat pe larg, iar sute de femei emoționate de istoria acestei familii au început să-i scrie bărbatului-erou. Cu unele dintre acestea Anton chiar s-a văzut, însă de cele mai multe ori, după prima întâlnire, îi era clar că ele nu se vor putea integra în viața unei familii cu mulți copii.

Ludmila a fost una dintre multele sale admiratoare, care ulterior i-a și devenit soție. Femeia a reușit să-l impresioneze din primele rânduri scrise. Nu au pierdut mult timp și au convenit să se întâlnească. Bărbatul a hotărât că va merge la primul randevu cu toți copiii săi. Și bine a făcut!

Din prima clipă Ludmila l-a fermecat pe bărbat și pe copiii lui cu o bunătate ieșită din comun. Fetele lui Anton nu încetau să o asalte cu îmbrățișări, în timp ce fiul cel mai mare chiar i-a atras atenția tatălui: „E bună! Nu trebuie să o pierdem!”.

Peste o vreme, noua iubită a lui Anton, i-a mărturisit bărbatului despre un vis straniu pe care l-a avut, și care îi prevestea evenimentele ce erau să urmeze. I s-a arătat că educa șapte copii, iar a doua zi a și vizionat un reportaj în care a aflat cazul lui Anton. Și a înțeles că e vorba de o providență divină!

“Inițial mi-a fost pur și simplu milă de Anton și i-am scris câteva cuvinte pentru a-l încuraja. Ulterior, lucrurile au luat o întorsătură neașteptată, evoluând de la sine. Niciodată nu am fost lipsită de atenția bărbaților, și totuși nu aveam alături un bărbat pe care să mă pot baza. Anton a fost anume așa tip de om!”,  povestea Ludmila.

În timp ce Ludimla locuia chiar în orașul Omsc (Rusia), Anton și copiii lui se aflau la 90 de km de centrul regional, în localitatea Irtâș. Dar distanța nu a fost o piedică pentru ei, femeia împreună cu băiatul pe care deja îl avea, au decis să-și schimbe locul de trai din oraș la țară.

Nunta le-a fost modestă. S-au cununat în biserica din sat. După ceremonie, și-au făcut timp pentru un voaiaj nupțial, lăsând copiii în grija buneilor. La întoarcere, tinerii căsătoriți au avut parte de încă o veste, – cea că familia lor urma să mai aibă încă doi copii!

Între timp, Anton și Ludmila reușeau să se implice în activitatea centrului de reabilitare din localitate, un azil pentru boschetari, narcomani și alcoolici. Una dintre paciente a decedat, lăsând orfani doi copii. Deoarece aceșta nu aveau unde să meargă, Ludmila a propus să-i ia în marea lor familie.

“Am discutat cu Anton și am înțeles că în afară de noi, nimeni nu îi va ajuta pe acești copii. Și nu e mare diferență în a educa șapte sau nouă copii. Se spune că e mai complicat să educi un singur copil decît mai mulți odată, și chiar așa e!”, explica Ludmila decizia luată.

Pentru a crește copiii, Ludmila a decis să renunțe la serviciul preferat. Acum, indiferent de ce zi a săpătămânii e, programul femeii începe la ora 7 și jumătate. Doar pentru a-și hrăni familia o dată, e nevoie de cinci litri de supă!

“Inițial eram înrgijorată că nu voi reuși să le fac pe toate, însă Anton m-a susținut mereu. M-a ajutat să-mi programez astfel timpul, ca să-mi rămână câteva minuțele libere și pentru relaxare,” povestește Ludima.

Familia deține și o mică gospodărie. Anton administrează un grup ce se ocupă de reparații casnice, dar bani oricum le ajung cu greu. Doar pentru caietele copiilor a fost nevoie de aproape 10 mii de ruble!

“Acum familia noastră s-a lărgit cu încă doi membri, pe care i-am primit practic goi. Și vrem să le oferim tot ce e mai bun, deoarece au trăit în lipsuri mari pănă nu demult. Se bucură enorm pentru fiecare bomboană primită și sunt cuminți chiar și atunci când vor să se hârjonească cu ceilalți copii”, spune capul familiei.

“Nu demult i-am scris președintelui, cu solicitarea să fim ajutați cu un microbuz. În alte regiuni familiilor cu mulți copii li se cuvine așa ceva, pe noi însă nu ne-au ajutat. Într-o mașină ordinară nu avem cum să încăpem cu toții,” continuă Anton.

Dar în timp ce maturii rezolvă probleme, copiii se bucură de noua viață și așteaptă o minune. Neobișnuita familie urmează a fi vizitată de Moș Crăciun, care le-a promis multe cadouri!

Iată o așa istorie extraordinară li s-a întâmplat unor simpli oameni, cu inimă mare. Și dacă te-au impresionat aceste rânduri, împărtășește-le și prietenilor tăi!