Gestul extrem de emoționant, pe care l-a făcut o mireasă chiar în ziua nunții sale. Vei rămâne și tu mișcat!

Nunta este cea mai frumoasă și emoționantă zi din viața unui om, mai ales a mireselor. E o zi în care se decide viitorul, o zi în care îți creezi o nouă familie, o zi în care vrei să le ai alături pe cele mai drage persoane. Cine dacă nu mama și tata vor fi cei care te vor susține în acest moment extrem de important?

Din nefericire, există și istorii de viață mai puțin fericite, în care nu ambii părinți le pot fi alături copiilor. Așa cum este și povestea unei tinere din Reșița, care și-a pierdut mama înainte ca ea să îmbrace rochia albă de mireasă.

Ea nu-și imagina căsătoria ei fără s-o aibă pe mama sa în preajmă, de aceea, chiar în ziua nunții, îmbrăcată frumos în rochie albă cu voal, tânăra a făcut așa încât și cea care i-a dat viață s-o vadă în această însemnată zi a ei.

Astfel, înainte de ceremonie ea a mers mai întâi la mormântul mamei sale din cimitir ca să-i ceară binecuvântare. Au fost niște clipe cutremurător de emoționante atât pentru mireasă cât și pentru cei care au însoțit-o.

Poza care a imortalizat acest moment a fost plasată de cineva pe o rețea de socializare cu mesajul „Am rămas fără cuvinte. Dureros, dar îi doresc din suflet să fie puternică.” În doar câteva zile această fotografie a strâns zeci de mii de like-uri și peste 5000 mii de distribuiri.

Ce poate fi mai trist decât ca în cea mai fericită zi din viața ta să-ți lipsească omul cel mai drag sufletului.

Foto: cyd.ro