(foto)Iată cum trăiesc puşcăriaşii în cea mai luxoasă închisoare din lume numită raiul deţinuţilor!

Poate ai auzit că Norvegia e ţara care se deosebeşte prin atitudinea umană aplicată în penitenciare faţă de deţinuţi. Însă un loc aparte al sistemului de penitenciare din Norvegia îl are închisoarea de pe insula Bastoy. Acest penitenciar e considerat raiul puşcăriaşilor. E vorba de cea mai luxoasă închisoare din lume, concurenţă mai putând să-i facă doar penitenciarul din San Antonio, SUA.

Insula se află în apropiere de capitala Oslo şi poţi să ajungi la ea doar pe apă. La prima vedere nici nu-ţi dai seama că e vorba de un loc prevăzut pentru deţinuţi. Mai degrabă pare a fi o staţiune turistică cu plaje, terenuri de tenis etc. În închisoare nu există deloc gratii sau camere pentru deţinuţi.

În închisoarea de pe insula Bastoy locuiesc 115 puşcăriaşi, dacă pot fi numiţi aşa. Locuiesc în căsuţe de lemn absolut confortabile. Aici nu sunt gardieni cu arme sau câini. E interesant că în această puşcărie stau cei care au săvârşit infracţiuni grave: maniaci sau mari traficanţi de droguri.

Programul zilei la fel e deosebit. Singura obligaţiune a unui deţinut e munca pe care trebuie s-o presteze zilnic între orele 8.30 şi 15.30, primind câte 10 dolari. Deţinuţii pot cheltui aceşti bani după bunul plac. Deţinuţii sunt obligaţi să mănânce potrivit programului, dar pot să-şi procure produse şi de la magazinele alimentare de pe insulă. Mâncarea e aceeaşi pentru toată lumea: atât pentru funcţionarii închisorii, cât şi pentru puşcăriaşi. Există un punct de control la care deţinuţii trebuie să se prezinte de câteva ori pe zi.

Unii s-ar putea revolta nemulţumiţi că infractorii trăiesc mai bine decât mulţi oameni de rând, iar prin asta cei din urmă ar fi nedreptăţiţi. Însă politica sistemului penitenciar e de a educa deţinuţii, dându-le o şansă să-şi descopere şi să aplice calităţile pozitive. Astfel, infractorii încep să se respecte pe ei înşişi ca pe nişte oameni obişnuiţi, care nu încalcă legea.

sursa

 

 

window.sc_adv_out || []).push
error: Content is protected !!