Drumul în RAI! Probabil, cea mai deosebită și interesantă pildă care îți arată de ce MOARTEA are COASĂ

-Sunteți fierar?

Glasul din spate s-a auzit atât de neașteptat, că Vasile a tresărit. Mai ales că nici nu a auzit ca ușa să se deschidă și să intre cineva în atelierul lui.

-Nu credeți că ar fi trebuit să bateți la ușă?- i-a răspuns destul de dur Vasile, fiind supărat și pe el, dar și pe acest client îndrăzneț.

-Să bat la ușă? Nu m-am gândit niciodată la asta, – i-a răspuns  vocea enigmatică.

Fiind foarte ocupat, Vasile s-a întors ușor spre clientul său, iar acesta l-a întrebat:

-Ați putea să-mi îndreptați și să-mi ascuțiți coasa? – cu un glas răgușit a întrebat oaspetele.

Când a ridicat ochii la cel care i-a venit în vizită, a rămas pentru un moment fără cuvinte, iar în gândul lui era doar una: „a venit moartea după mine”.

Aceasta însă și-a dat repede seama de ce bărbatul a reacționat așa, de aceea l-a liniștit imediat că încă nu i-a venit timpul și că a venit la el, exclusiv, pentru ajutor profesionist.

Vasile s-a liniștit un pic, dar, totuși, era încă șocat de ceea ce i se întâmplă. Chiar și așa s-a apucat repede de lucru, nu de alta, dar cu asemenea client nu e de glumit.

În timp ce îi repara coasa, fierarul nu s-a putut abține și a scos un comentariu, care se pare că nu prea a fost pe placul morții.

-Nici nu-mi vine a crede că țin în mâini o armă care a ucis atâția oameni.

Moartea a rămas nedumerită de cele auzite și foarte indignată l-a întrebat:

-Și cum crezi, câți oameni am ucis?

-Păi, nu știu.

-Câți oameni am omorât eu? Te mai întreb odată.

Vasile a fost cuprins de frică, mai ales că moartea s-a înfuriat atât de tare și era la doar câțiva centrimetri de el, așa că a muțit, fiindcă nu mai știa ce să zică.

-Eu nu am omorât niciodată pe nimeni. La ce mi-ar trebui mie, dacă voi vă descurcați minunat? Voi singuri vă ucideți unul pe altul. Voi! Voi puteți ucide pentru niște hârtii, din ura sau furia voastră, voi chiar puteți omorî și fără motiv, așa din plăcere. Iar când nu vă este de ajuns, voi începeți războaie și vă omorâți între voi cu sutele și miile. Și știți ce este mai grav în asta? Că voi nu vreți să recunoașteți. Vă este mult mai simplu să mă învinovățiți pe mine de toate… Știi cum am fost eu mai înainte? Eram o fată frumoasă, eu întâlneam sufletele oamenilor cu flori și le conduceam spre locul unde trebuiau să ajungă. Eu le zâmbeam și îi ajutam să uite de ceea ce li s-a întâmplat. Iar acum uite în ce m-am transformat…

După aceste cuvinte ea și-a dat gluga jos de peste cap, iar în fața bărbatului tăcut a apărut o bătrână, cu păr rar și cărunt, cu riduri adânci pe față și cu niște ochi înfricoșători.

-Uite cum sunt acum. Și știi de ce? Eu am privit cum mama își omoară copiii, cum fratele își omoară fratele, cum o persoană poate să omoare alte o sută dintr-o dată. Eu mi-am schimbat rochia pe această robă neagră, pentru a nu se vedea pe ea sângele celor uciși, mi-am pus glugă,  pentru ca nimeni să nu vadă lacrimile mele. Voi m-ați transformat într-un monstru.

După toate acestea, moartea i-a smuls din mâini fierarului coasa și s-a pornit spre ieșire.

-Pot să-ți mai adresez o întrebare? – s-a auzit din spate.

-Vrei să mă întrebi de ce am nevoie de coasă? – i-a zis moartea.

-Da.

-Drumul în rai… Acesta deja de mult timp este împânzit de buruieni.

Sursa

window.sc_adv_out || []).push
error: Content is protected !!