De ce o femeie puternică își găsește mai greu perechea

„Sexul puternic”, care este el – femeia sau bărbatul? Deși, în societate este bine impregnat stereotipul potrivit căruia femeia este sexul slab, iar bărbatul sexul puternic, totuși se pare că nu este întotdeauna așa. Unde mai pui că și studiile științifice au demonstrat de nenumărate ori că femeile sunt mai puternice decât bărbații, deoarece sunt mai longevive, au un sistem imunitar mai dezvoltat și sunt mai puțin supuse riscului de a se îmbolnăvi de cancer sau de maladii cardiovasculare.

Se pare că puterea, a fost percepută doar la nivelul ei fizic, punându-se semnul egal între putere și mușchi. Dar cum rămâne cu puterea lăuntrică, cu puterea emoțională, mintală. Da… posibil că femeile au lacrimile mai în față, dar cu siguranță multe dintre ele sunt capabile să facă mai bine față stresului, surmenajului sau problemelor de rutină.

Și de aici vine întrebarea, de ce totuși femeile puternice își găsesc mai greu perechea?

Poate pentru că sunt în stare să se descurce bine fără ajutor sau poate că sunt mai greu de cucerit?

Femeia puternică e întotdeauna independentă, independentă fizic, emoțional și material. Ea își știe prețul și nu va cădea pradă oricui. În cazul ei rolurile se inversează, ea este prădătorul, ea își va alege singură prada și adesea așa încât aceasta nici nu-și va da seama de acest lucru.

Asta nu înseamnă că femeia puternică este neapărat autoritară, dură sau extrem de exigentă. Lângă persoana dragă, în care ea a căpătat încrederea și care îi oferă tot sprijinul necesar ea se transformă în cea mai gingașă și dulce ființă.

O femeie puternică va trece peste orice greutăți, va obține tot ce își dorește și va fi un pilon al familiei, dar nu unicul. Ea va căuta ca și soțul ei să fie la fel o persoană pe care se poate baza, cu ajutorul căruia va putea crea o familie la fel de puternică.

O femeie puternică este o luptătoare, de aceea în caz că o găsește, ea va lupta pentru iubirea vieții sale, ea va lupta doar pentru cel care o merită, o susține și o respectă.

Nu orice ratat va putea păși în viața unei femei puternice și cu atât mai mult, nu un laș, un lingușitor sau un papă-lapte. Ea va alege un bărbat la fel de tare ca ea, care să nu fie cu nimic mai prejos, care să fie demn de ea și să-i fie un bun camarad pentru o viață.

O femeie puternică nu este ușor de iubit, dar, cu siguranță, e o femeie de care bărbatul de alături se va mândri în orice împrejurări.

Foto: pexels.com