Iată de ce nasturii de jos ai sacoului nu sunt niciodată folosiți. Citește pentru ca să știi și să le povestești și altora

De regulă, sacourile au trei nasturi. În marea parte a cazurilor, primul nasture de sus este mai mare ca ceilalți doi. Dacă sacoul are doi nasturi, atunci trebuie să fixezi întotdeauna numai nasturele de sus. Aceeași regulă se aplică și la veste: butonul de jos trebuie să rămână liber.

Acesta este un standard care nu poate fi omis în cazul bărbaților. La femei, de obicei, li se permite să folosească toți nasturii. Pare un pic ciudat, de ce se mai cos și ceilalți nasturi, dacă ei nu sunt folosiți niciodată? De unde a apărut această tradiție? Moda aceasta vine de la regele Eduard al VII-lea, care era obez. Pe vremea când el era prinț, sacourile au început să fie în vogă. El nu închidea niciodată nasturele de jos, deoarece astfel sacoul era prea strânsă pe el. În semn de respect față de el și ceilalți locuitori ai Angliei au încetat să mai încheie nasturii de jos.

Redactorul revistei GQ, Robert Johnson, crede că teoria lui Eduard al VII-lea nu este luată în serios, dar istoricii britanici de modă o consideră un fapt una incontestabilă.

Istoria “teoriei lui Eduard” este cel mai bine înțeleasă în prezentarea lui Sir Hardy Amies, un designer englez, care a fost timp de aproape patru decenii croitorul personal al reginei Elisabeta a II-a. Casa sa de modă din Savile Row este renumită pentru costumele sale personalizate, așa că Sir Amies știe el câte ceva despre costume și gusturi fine.

În anul 1906 a fost introdus în vestimentație costumul modern. Sacoul avea trei nasturi. Era destinat pentru a fi purtat zi de zi și avea și o tăietură, astfel încât cel care îl purta se prezenta a fi un om de succes. Treptat, sacourile au început să înlocuiască haina pentru călărie. Pentru a nu-i crea incomoditate călărețului, nasturii de jos nu erau încheiați. Ulterior, Eduard al VII-lea a hotărât că nasturele de sus nu ar mai trebui să fie folosit, trecând la nasturele din mijloc.

Potrivit Dicționarului Oxford al Biografiei Naționale, Edward a fost renumit pentru apetitul său legendar privind interesul său față de moda bărbaților. El a lăsat butonul de jos deschis, pentru că era supraponderal, iar ceilalți i-au copiat stilul. Această modă a fost urmată de întregul imperiu britanic, dar nu și de continentul american.

Astăzi, sacourile au în mod obișnuit doi nasturi, deși sunt și variante cu trei nasturi.

Sursa

window.sc_adv_out || []).push
error: Content is protected !!