Cum să ai o familie mai fericită. Un articol despre ceea ce este cu adevărat important pentru familie, copii și armonia interioară!

Timp de cinci ani de călătorii mi-am dat seama că cele mai bune daruri nu sunt cele pe care le oferim în cutie. Cele mai bune daruri sunt cele care necesită dedicare, timp și inimă. Și vreau să vă împărtășesc care dintre darurile mele eu le consider cele mai de preț.

Cel mai bun lucru pe care l-am dăruit soțului meu este acceptarea!

În primii zece ani de căsnicie, m-am gândit deseori la ceea ce aș vrea să schimb la soțul meu. Am vrut să fie mai deschis. Să asculte mai atent. Am petrecut mult timp visând că soțul meu va deveni altcineva. Încetează să visezi că se va schimba, am observat odată că el a devenit mai deschis – noaptea, când lumina era stinsă și noi eram în pat. Am observat că a ascultat cu atenție când i-am spus: “Acest lucru este important.”  Mi-am dat seama că el nu a încercat să mă depășească cu cadouri, îi plăcea doar să le dea. Când a încetat să mai mestece gume de mestecat, mi-am amintit că va veni un timp în care mi-ar lipsi acest sunet și apoi părea….liniștitor.

Cel mai bun lucru pe care l-am dăruit fiicei mele celei mai mari este libertatea!

Primii șase ani de viață a-i Nataliei au trecut repede. Pe umerii ei fragili, ea purta o povară extraordinară de la o femeie care dorea ca totul să arate perfect și să urmeze planul ei. Natalia mi-a copiat repede perfecționismul. Ea devenit rigidă pentru ea însăși. Fiica mea a preferat să-și petreacă timpul singură și nu în compania unei mame critice. Mi-am dat seama de acest lucru și i-am oferit mai multă libertate. Cel mai bun dar pe care l-am făcut pentru fiica mea cea mai mare era libertatea de a încerca, de a pierde și de a câștiga.

Cel mai bun lucru pe care l-am dăruit fiicei mele mai mici este timpul!

O cheamă Avery. Acum, acest copil scrie muzică. Cântă la chitară, are talent, încredere și răbdare pe care le gestionează foarte bine. Și mai întâi de toate – timpul este acum de partea lui Avery.

Cel mai bun lucru pe care mi l-am dăruit mie este permisiunea!

Nici unul dintre aceste daruri nu ar fi fost dacă nu mi-aș fi acordat permisiunea… Permisiunea de a opri zgomotul lumii din afară și de a-mi urma inima… Permisiunea de a fi om… Permisiunea de a folosi greșelile altora ca să mă învăț… Permisiunea de a plânge… Permisiunea de a mă bucura… Permisiunea de a respira. N-aș fi cine sunt azi, dacă nu mi-aș acorda permisiunea de a scrie cel puțin zece minute pe zi, și de a spera să devin un autor care îi ajută pe alții să înțeleagă cel mai important lucru – dragostea.

Nu vei fi greșit dacă vei fi mai moale, mai bun, mai deschis, mai atent. Cu dragostea este întotdeauna bine să începi.

Sursa

window.sc_adv_out || []).push
error: Content is protected !!