Cum e viața unei femei supraponderale? O relatare emoționantă, care te va face să-ți schimbi atitudinea față de fizicul tău

O să încep de la faptul că toată viața mea am fost durdulie. Și cred că am avut noroc, fiindcă mi-am întâlnit iubirea vieții mele, fiind destul de plinuță și merg zilnic la un serviciu, unde am fost primită exclusiv datorită profesionalismului meu. Când m-am angajat la primul meu loc de muncă aveam 100 de kilograme.

Din păcate, în societatea noastră ești judecat după felul cum arăți. Deși eu sunt sigură că nici hainele, nici aspectul fizic nu arată ce fel de om ești.

Anii de școală au fost o perioadă de groază în viața mea, colegii râdeau de mine și mă numeau în diferite moduri, atât din cauza kilogramelor în plus, cât și din cauza părului creț. Totul a fost așa până în ultimii ani de liceu, unde mă țineam tare pe coridoarele școlii și plângeam acasă în pernă.

Cu fetele a fost mai simplu, ele nu-mi spuneau în față despre neajunsurile mele, poate mă vorbeau pe la spate, dar în general, nu prea mă supărau, poate din cauza că mă ocupam de câțiva ani cu karate.

Good Night 🖤

A post shared by ALEXANDRA MIRONCHUK (@shurashuga) on

Trebuie să precizez că formele nu m-au încurcat niciodată să fac sport și chiar să ocup locuri de frunte la competiții.

Chiar și astăzi, având încă kilograme în plus, eu practic diverse tipuri de sport: alergat, yoga, CrossFit ș.a. varietăți. Însă chiar și așa, oamenii sunt nedumeriți când văd cum eu alerg, de parcă de acest lucru sunt capabili doar cei care sunt slabi.

Deseori aud reacții de genul „Crec că se chinuie să slăbească”, „ Oribil, mai bine să stea acasă întinsă pe pat!” sau „Ea aleargă? S-a văzut oare în oglindă?”.

Toți cei care află că mă ocup cu sportul, cred că eu vreau slăbesc, deși nu fac asta. Am avut acest scop, când din cauza presiunii societății am stat pe diete drastice. Am fost într-o depresie destul de grea, nu mai comunicam, am început să lucrez de acasă. Nu stăteam decât să număr calorii și să merg la sală pentru bifă.

Însă toate eforturile mele s-au soldat cu eșec. În fiecare zi îmi uram corpul tot mai mult. Uram oamenii slabi și tonifiați, într-un moment pierdusem gustul vieții, iar plus la toate, am căpătat și câteva maladii cronice.

Acum îmi dau seama că totul era bine în viața mea. Internetul, societatea m-au făcut atunci să cred că a fi slabă este egal cu a fi frumoasă și fericită, dar nu este deloc așa. Trebuie să mă iubesc așa cum sunt, să pun accentul pe sănătate și plăcerea. Așa am început să mănânc sănătos, să-mi văd părțile bune, să mă autoapreciez. Eu nu mai calculez caloriile, eu aleg doar produse calitative, naturale, eu îmi ascult corpul și mănânc atât cât are el nevoie.

Как-то сегодня О-о-очень жарко, да?!

A post shared by ALEXANDRA MIRONCHUK (@shurashuga) on

A trecut un an de când am început să gândesc altfel, iar 15 kilograme s-au dus, fără ca să-mi pun acest scop, fără diete, depresii și chin, doar cu o schimbare de atitudine față de sine, față de mâncare și față de viață.

Eu am un vis mai puțin obișnuit. Vreau ca toate fetele din lume să se iubească așa cum sunt. Eu am observat că atenția pe care mi-o port mă face să fiu mai deschisă lumii, mai zâmbitoare, mai plină de viață și spre surprinderea mea, în acest mod, și talia devine mai subțire.

Alexandra Mironciuk (27 de ani)

Sursa

window.sc_adv_out || []).push
error: Content is protected !!