Cu cât ești mai viu, cu atât ești mai vagabond

Euforia – este întotdeauna fără adăpost, întotdeauna e hoinară. Fericirea are o casă, nefericirea, la fel, are o casă, iar euforia nu are. Ea este ca un nor alb care nu are rădăcini.

Imediat cum prinzi rădăcini, euforia dispare, tu devii legat de pământ și încerci să te mai agăți de ea. Însă casa înseamnă siguranță, securitate, confort și comoditate. Iar dacă toate acestea să le pui la un loc aceasta înseamnă moarte. Cu cât ești mai viu, cu atât ești mai vagabond.

Trebuie să fii într-o permanentă căutare, să simți pericolul, să trăiești fără protecție, să trăiești neștiind ce urmează mai departe… și întotdeauna să rămâi deschis, să te poți uimi, să păstrezi simțul farmecului. Atât timp cât ceva te uimește, ești viu.

Cuvintele englezești wonder – „să simți magia și uimitorul” și wander -„ să hoinărești” provin de la aceeași rădăcină. Cel care este legat de un loc, pierde simțul magiei pentru că nu poate hoinări. Fii un rătăcitor, la fel ca păsările călătoare, ca norii, și fiecare moment îți va aduce surprize nenumărate.

Rămâi vagabond. Să fii vagabond nu înseamnă să nu trăiești într-o casă, asta înseamnă să nu fii atașat de nimic. Chiar dacă trăiești într-un palat, nu trebuie să te atașezi de el. Dacă a venit timpul să mergi mai departe, fă-o, fără să privești în urmă. Nimic nu te ține. Folosește-te de tot, bucură-te de tot, dar rămâi stăpân.

Osho

Sursa