Diverse Archive

Cum karma ne poate influența relațiile cu cei care ne înconjoară

Probabil, nu o singură dată ai simțit cum o persoană, pe care poate o vezi pentru prima dată, îți provoacă din start anumite sentimente (fără a ne referi aici la dragostea la prima vedere). Niște sentimente care se activează de nicăieri și îți dau acea senzație de familiaritate (nu neapărat pozitivă) în raport cu persoana

15 cele mai pătrunzătoare citate ale lui Dostoievski despre viață, oameni și valori, care te vor face să percepi altfel societatea

Unul dintre cei mai reprezentativi scriitori ai literaturii rusești, Feodor Dostoievski, a lăsat o amprentă vizibilă și asupra altor domenii importante precum filozofia, psihologia, teologia și chiar jrunalismul secolului XX. Romanele sale sunt cunoscute în toată lumea, iar cititorii adevărați sunt selecți, întrucât felul lui de gândire nu era deloc ordinar, de aceea nu poate

Copiii sunt karma părinților – o teorie ezoterică incredibilă, dar adevărată, care îți va arată legătura dintre tine și destinul urmașilor tăi

Un suflet singur alege prin intermediul cărei familii să vină pe această lume. Și această alegere este întotdeauna conștientă, pentru că este bazată pe o anumită misiune. Pentru început, să le dea de înțeles ceva părinților. Deși se pare că părinții îi învață pe copii, de fapt e cu totul invers. Copilul este karma părinților.

AMUZANT! Vezi cele mai bizare 13 superstiții din lume

Credeai că românii au obiceiuri și superstiții dubioase? Păi, în lume, se poate și mai rău… Mai jos îți prezentăm 13 superstiții stranii din toată lumea. 1.Una dintre superstițiile bizare se găsește în Rusia. Se spune că dacă vei mesteca biletul de autobuz, vei avea noroc. Iar dacă îl mănânci…este și mai bine. Interesant, nu?!!

Ce să faci ca rănile tale să se cicatrizeze mai repede? Scrie! Un studiu a demonstrat că scrisul vindecă nu doar psihologic, dar și fizic

Să scrii despre ceea ce simți și ce gândești este foarte folositor: îți calmează sistemul nervos și îți limpezește gândurile. Recent, însă, psihologii au descoperit că acesta nu este unicul efect benefic al acestei activități. Scrisul tratează rănile la propriu. O cercetare neobișnuită a fost realizată de o echipă de psihologi de la Universitatea din

Cum să te calmezi rapid: 8 exerciții simple și eficiente

Cum să ne stăpânim emoțiile negative sau să depășim crizele de excitare și iritare?  Therese Borchart, scriitoarea și autoarea blogului Project Beyond Blue a împărtășit pentru cititorii săi exercițiile sale preferate. „Întotdeauna am fost o fire sensibilă. Mă excit foarte ușor și îmi revin foarte greu. De multă vreme căutam niște exerciții care să mă ajute

Află cauza bolii tale de la părintele psihosomaticii, Franz Alexander. N-o să-ți vină să crezi: totul vine din copilărie!

Părintele psihosomaticii, Franz Alexander, a scris în cartea sa „Medicina psihosomatică” despre faptul că boala apare la intersecția a trei factori – psihologic, fiziologic și social. Potrivit autorului, schema de îmbolnăvire arată așa: se întâlnesc mai întâi 2 factori: fiziologic (determinat genetic sau de modul de dezvoltare a organelor) și cel psihologic (caracteristicile personale, conflictele interioare
window.sc_adv_out || []).push
error: Content is protected !!