Alimente care ucid creierul: să te sperii, ca să slăbești și să prinzi la minte

Autorul cărții „Alimente care ucid creierul”, doctorul David Perlmutter, bate alarma: „Să urmărești cum oamenii mănâncă carbohidrați plini de gluten, e ca și cum ai vedea cum cineva bea un cocktail cu benzină”.

Bazându-se pe ultimele cercetări, neurologul David Perlmutter spune că cei mai mari inamici ai creierului nostru sunt: carbohidrații și glutenul din copturi, paste și cereale. Acestea distrug vasele sangvine ale creierului, reduc ținerea de minte, nu permit organismului să ardă grăsimile în surplus și ne îmbătrânesc. Specialistul a găsit legătura dintre aceste alimente și numeroase boli, una dintre care este boala Alzheimer.

În opinia acestuia, necesitatea organismului nostru de a primi carbohidrați e aproape de zero, sunt suficiente doar 50-80 g pe zi, adică o singură porție. De exemplu, un măr sau o canitate mică de orez. Iar fără grăsimi, noi nu vom putea trăi.

Perlmutter spulberă mitul potrivit căruia creierul are nevoie de dulce: „ Creierul se hrănește cu grăsimi, ele sunt un combustibil superb pentru el. Creierul nostru este în proporție de 70% alcătuit din grăsime.”

Grăsimile saturate ajută la activitatea normală a plămânilor, sunt o sursă de nutriție pentru celulele inimii și sunt esențiale în procesul de asimilare a calciului în oase.

Ficatul le folosește în lupta contra toxinelor provenite din alcool și medicamente. Datorită grăsimilor din untul de cocos sau de vacă, leucocitele recunosc și distrug microbii, dar și luptă cu tumorile.

Sfatul neorologului este de a mânca mai puțin, dacă vrem să avem o minte clară și ageră până la bătrânețe: „Cu cât e mai mare burta, cu atât e mai mic centrul de memorie – hipocampusul.”

Cantitatea optimă de alimente trebuie să constituie 2000 de kcal pentru femei și 2550 de kcal pentru bărbați, astfel ne prelungim viața și ne dezvoltăm intelectul.

De asemenea, autorul cărții „ Alimente care ucid creierul”, a mai precizat că grâul, de exemplu, ridică nivelul de glucoză în organism, mai tare decât zahărul, că genele ce răspund de producerea antioxidanților în organism se activează odată ce consumăm brocoli, pește, uleiul de măsline, de in sau de nuci.

De asemenea, doctorul recomandă să renunțăm brusc la carbohidrați și să înlocuim făina de grâu, cu cea de hrișcă, cocos, migdale sau in.

Totuși, unii consideră că David Perlmutter a fost prea subiectiv în cartea sa și că a văzut imaginea doar dintr-un singur unghi de vedere.

Specialiștii în nutriție din toată lumea, rămân în continuare la ideea că mâncarea sănătoasă atât pentru creier, cât și pentru siluetă, presupune întrebuințarea cerealelor și a 5 porții de fructe pe zi.

Sursa

Foto: libris.ro; picshype.com

window.sc_adv_out || []).push
error: Content is protected !!