Află mai multe despre sindromul „broaștei fierte”- o varietate a stresului, ce te epuizează emoțional și mintal

Parabola scriitorului francez Olivier Clerc despre broasca fiartă este bazată pe un experiment real: „Dacă viteza de ridicare a temperaturii apei nu depășește 0,02 grade Celsius pe minut, broasca va sta în apă până aceasta va începe să fiarbă și va muri. Iar dacă temperatura apei va fi mărită brusc, ea va sări și va rămâne în viață.”

După cum spune Clerc, dacă e să pui o broască într-un vas cu apă rece pe care s-o încălzești treptat, ea își va mări temperatura corpului în același ritm. Când apa va începe să fiarbă, broasca nu-și va mai putea controla temperatura corpului și va încerca să sară. Însă, dat fiind faptul că ea a pierdut atâta energie pentru adaptarea temperaturii nu va mai avea putere pentru ultimul impuls. Astfel, broasca va muri în clocot, fără să facă ceva ca să se salveze.

Sindromul „broaștei fierte” este una dintre varietățile stresului emoțional, legat de anumite greutăți în viață, pe care nu le putem evita și suntem puși în situația să le răbdăm, pănă nu vom fi distruși cu totul.

Încetul cu încetul noi ne pomenim într-un cerc vicios care ne epuizează emoțional și mintal, lăsându-ne, practic, neajutorați.

Deci, totuși, ce a omorât broasca: apa clocotită sau imposibilitatea de a decide când să sară?

Dacă e să pui broasca într-o apă încălzită la 50 de grade Celsius, ea va sări imediat și se va salva. Atât timp cât ea rămâne în apa suportabilă, ea nu înțelege că se află în pericol și trebuie să sară.

Atunci când lucrurile proaste apar în viața noastră treptat, deseori noi nu le observăm. Noi nu reușim să reacționăm și respirăm acest aer toxic, care, într-un final, ne otrăvește viața. Atunci când schimbarea vine încet, ea nu generează vreo reacție sau vreo opunere.

Iată de ce noi devenim jertfele sindromului „broaștei fierte” la serviciu, în familie, în relațiile de cuplu sau de prietenie și chiar în comunitate.

Chiar dacă e vorba de dependență, aroganță sau egoism care întrec orice măsură, nouă ne este încă dificil să ne dăm seama cât de distrugătoare este influența lor.

Mai devreme sau mai târziu cerințele mari și pretențiile vor suprima reacția noastră, iar noi vom irosi puterile și capacitatea de a vedea că acestea, de fapt, sunt niște relații nesănătoase.

Acest proces de adaptare silențioasă și treptată începe să ne conducă pe noi și să ne controleze viața pas cu pas. Acesta ne suprimă vigilența și noi nu ne putem da seama de ce avem nevoie în viață.

De aceea, este important să ținem ochii deschiși și să prețuim ceea ce iubim cu adevărat. În acest mod, noi putem să ne distragem de la ceea ce ne face mai slabi.

Ia aminte, că uneori vine timpul să spunem „ajunge”, pentru a ne menține echilibrul emoțional, pentru a ne învăța să ne respectăm și să ne iubim pe sine, pentru a prețui propriile interese și sentimentul de proprie demnitate și pentru a ne ridica viața la un nou nivel.

Sursa