Aceste 9 companii au eșuat în nenumărate rânduri, iar acum sunt cunoscute în toată lumea și valoarează miliarde. Vezi cum le-a reușit

Antreprenorul și specialistul în marketing, Dan WaldSchmidt, îți aduce câteva exemple de perseverență care au transformat niște afaceri aproape ratate în companii de succes.

1. Dyson

5126 – aceasta este cifra prototipurilor nereușite ale aspiratoarelor fără sac, realizate de James Dyson, înainte de a-l crea pe cel care a funcționat. Este vorba de 15 ani de eșecuri până la exemplarul de succes.

Un om obișnuit ar fi renunțat demult, după un an, doi sau chiar după primul eșec, numai nu Dyson. Astăzi compania acestuia valorează 4,5 mlrd de dolari.

2. Reddit

Site-ul de știri, lansat în 2005, nu a avut un trafic suficient, până ce fondatorii acestuia nu și-au făcut niște profiluri false și au început să comunice despre această platformă, pentru a atrage și alți utilizatori. Acuma site-ul este unul profitabil și costă 6 mlrd de dolari.

3. Airbnb

Această companie a fost fondată în anul 2008 de către 3 prieteni, cu scopul de a oferi în chirie saltele gonflabile călătorilor, care nu reușeau să-și găsească o cameră în hotel.

Deși erau siguri că ideea va merge, ceilalți nu au fost de aceeași părere. Nimeni nu dorea să investească în această afacere, așa că băieții au dus-o destul de greu. Chiar și așa eu nu au renunțat, până ce nu au găsit pe cineva care să le susțină ideea. Astfel, compania are astăzi 500 de angajați și valorează 25,5 mlrd de dolari.

4. KFC

Inventatorul celei mai gustoase rețete de pui și-a cunoscut succesul abia la 75 de ani. El a început prin a vinde puiul său la o benzinărie, pe care o administra. Toți clienții erau mulțumiți, însă la un moment dat stația de alimentare a fost închisă din cauza unui drum nou construit. Ulterior, acesta a încercat în nenumărate rânduri să vândă rețeta sa, până într-un final i-a reușit și a plecat din viață la vârsta de 90 de ani, fiind milionar.

5. eHarmony

Psihologul și consultantul matrimonial, Neil Clark Warren, datorită unor investiții de 3 mln de dolari și-a lansat un site matrimonial, doar că în scurt timp a înțeles că practic nu are niciun client.

Acesta însă nu lăsat mâinile în jos, știind că trebuie să întoarcă banii investitorilor, a început o amplă campanie de promovare și oamenii au început să-i acceseze site-ul. La ora actuală, acesta are un profit total de circa 500 mln de dolari.

6. Nintendo

Nintendo este considerat un pioner al jocurilor de calculator. Ei au elaborat numeroase jocuri, până a ajunge la cel care să le aducă faima – Mario.

Astăzi Pokemon Go, un alt joc faimos al companiei Nintendo, a ajutat-o ca aceasta să fie evaluată la circa 40 mlrd. de dolari, mai mult decât Sony Entertainment.

7. Blogger

Blogger – o rețea de socializare lansată în anul 2000. Nu a avut succes și s-a menținut oarecum circa 2 ani. Fondatorul era gata să renunțe la ea, până a reușit s-o vândă companiei Google. Primind pentru ea 50 mln de dolari, acesta a fondat rețeaua Twitter, care și i-a adus succesul mondial.

8. Continental Airlines

În anul 1994, Continental Airlines a avut pierderi de 600 mln de dolari. În același an, la cârma companiei a venit Gordon Bethune, care a înțeles că principala problemă este managementul. El a concediat câțiva oameni, alți câțiva noi a angajat, iar următorul an, compania aeriană cu aceleași avioane și angajați a avut un profit de 225 mln de dolari. Drept că ulterior aceasta a fuzionat cu United, însă dacă Bethune nu intervenea, cel mai probabil că firma ar fi falimentat.

9. Ford

Henry Ford avea numai 23 de ani când și-a început activitatea în industria de mașini. În anul 1896, împreună cu niște prieteni de-ai săi el a construit primul automobil. Deși a găsit un investitor pentru a fabrica acest model de automobil, în scurt timp el și-a dat seama că automobilul creat cântărea prea mult, ceea ce nu i-a permis să-l scoată pe piață.

Totuși, după mai multe eforturi, Henry a realizat un nou prototip și a găsit un al investitor, care l-a ajutat să devină legendar.

Sursa

 

window.sc_adv_out || []).push
error: Content is protected !!