Asta sigur n-ai știut până acum! 20 de fapte istorice, care te vor ului

Prin secolul al 20-lea, omenirea a ajuns la înălțimi fără precedent: a fost descoperită electricitatea, au fost cucerite cerurile și explorate adâncurile mărilor. Cu toate acestea, împreună cu aceste realizări, secolul 20 poate fi numit apogeul nebuniei rasei umane, atunci când comportamentul nesăbuit al oamenilor, practic, a distrus viețile oamenilor prin cele două războaie mondiale.

1.Aproape 80% dintre bărbații sovietici, născuți în 1923, au murit în Marele Război Patriotic

2.Ivan Burylov, cel care a scris cuvântul „comedie“ pe buletinul de vot, a primit 8 ani în lagăr, anul 1949

3.Soțul – protestant, soția – catolică. Comunitatea nu are voie să-i îngroape într-un cimitir. Olanda, 1888

4.Creatorul desenelor animate populare „Shrek”, William Steig a schițat eroul principal inspirându-se de la profesionistul luptător Maurice Tiye

5.În 1859, în Australia au fost lăsați în libertate 24 de iepuri. Peste 6 ani, numărul acestora a crescut la 6 milioane

6.Nota lui Iurii Gagarin, scrisă după zborul din jurul Pământului

Privind planeta noastră, aflându-mă în nava spațială, am observat că este de o frumusețe rară. Oameni dragi, haideți să păstrăm această frumusețe și să nu o distrugem.

7.Regele Marii Britanii și al Irlandei, George V-lea și fratele său – împăratul rus Nicolae al II-lea

8.Prima imagine din lume

9.Diametrul țigărilor sovietice – 7,62 mm – cât calibrul cartușului

10.Afganistanul în anul 1973 și în 2016

11.Dați-mi 5 ani și nu veți recunoaște Germania. Adolf Hitler

12.John Rockfeler a vrut să câștige 100.000 de dolari și să trăiască 100 de ani. De-a lungul vieții sale a câștigat 192 de miliarde de dolari și a trăit până la 97 de ani

13.Terry Sawchuk – fața portarului de hochei, când casca nu era încă un atribut obligatoriu, 1966

14.Ipoteca – explicația acestui termen în dicționarele sovietice

15.Ministrul Afacerilor Interne, Angela Merkel și cancelarul Cohl în 1991. Peste 10 ani ea l-a concediat

16.Fiul lui Stalin Yakov Dzhugashvili în captivitate germană, anul 1941. A fost ucis într-un lagăr german. Tatăl său a refuzat să-l schimbe pentru generalii germani capturați

17.Execuție publică de ghilotină, Franța, 1939

18.Australia în mijlocul secolului al 20-lea. Cam pe atunci Uniunea Sovietică l-a trimis pe Gagarin în spațiu

19.Managerul unui hotel toarnă acid în piscina în care înoată negri, anul 1964, SUA

20.Cunoscut drept cel mai mare lagăr de exterminare nazist, Auschwitz era locul unde evreii erau arși

Sursa